Criză la TNR. Ionuț a fugit de acasă și vrea să se facă țăran!

Criză la TNR. Ionuț a fugit de acasă și vrea să se facă țăran!

Pe data de 14 Decembrie, în jurul orelor 23:30, numitul Foltea Ionuț, redactor la Times New Roman, a dispărut din curtea clubului Control, după ce consumase prosecco împreună cu hipsterii lui. Surse din țară ne-au informat că în dimineața zilei de 15 Decembrie a fost văzut pe raza comunei Fântânele, Sibiu, unde avea un comportament dubios.

”A lăsat mașina jos, la șosea și a luat-o încet-încet la deal, că e gras. A ajuns într-o curte și, profitând de faptul că satul e cam pustiu și sunt multe case goale, a pătruns în locuința unui sătean și a început să se dea țăran, ca și cum noi n-am ști că el numai vrea să fie țăran amu de sărbători”, spune baciul Dan, căruia nu-i scapă nimic când păzește oile.

La data dispariției Ionuț purta blugi, geacă verde și o căciulă de miel, modelul standard în Redacția TNR. Pentru a-și ascunde urmele, acesta s-a deghizat cu un cojoc de oaie și a măturat prin curte, activitate pe care la oraș i-o făcea menajera.

În curtea săteanului, Ionuț s-a dedat la alte ”țărănisme” de-ale lui și a mâncat ceapă cu slană, pe care le-a sustras din magazie, spunând că așa se petrec sărbătorile la țară.

Unei familii din sat i s-a făcut milă de el și, ca să nu mai mănânce doar ceapă și slană l-au luat la ei și i-au dat o ciorbă acră de porc cu afumătură, oleacă de groștior, ardei iute și-o pâine ardelenească, bucate pe care Ionuț le-a mâncat imediat după un pahar de țuică, spunând că știe el mai bine cum sunt tradițiile, să nu-i dea lui lecții sătenii.

”Am râs o oră de el, că a confundat WC-ul cu afumătoarea, că așa o văzut el că este budă în curte la noi la țară, dar noi avem apă curentă, toaletă și duș în casă, că doar nu trăim în Evul Mediu, ca alții”, spune Ghiță, băiatul familiei Străulea.

”A mâncat cam puțin. Numai 3 cârnați, o oală de pireu, o tocană de pui cu găluști cu ou, 3 ouă, clătite cu brânză, clătite cu magiun, o oală de murături, și zicea că tăt îi e foame de la aerul ăsta de munte de la noi. Parcă noi nu tăt aerul ăsta l-am respira și nu mâncăm atât! A vrut să taie porcul, dar n-o avut curaj. El o zis că n-a avut ajutoare, dar am văzut cum o fugit de porc”, spune Maria Străulea, care l-a adoptat pe redactor.

Se pare că Ionuț chiar e decis să spună adio Bucureștiului, pentru că și-a depus CV-ul la o stână din zonă, profitând că purta cojocul și arată din naștere ca un cioban.

Comportamentul bizar a fost dus la apogeu de colegul nostru, care a învățat o rețetă locală secretă, numită tort de mămăligă, sau lasagna ciobanului, făcută din straturi de mămăligă intercalate cu straturi de brânză și slănină, puse la ceaun.

Dacă sunteți cumva prin zonă, pe la Fântânele Sibiu, și-l găsiți, vă rugăm să-l ajutați să taie porcul, poate își mai revine și se întoarce la muncă.

Comentarii 2 comentarii

  • Un moment de evolutie in cariera sa de TNR-ist

  • eu cred ca e vorba de iohannis.a fugit de la cotroceni,unde se crede presedinte.

Joburi Disponibile

Postari recente

Rubrica lui Ovi