TNR descoperă România. Jurnalul de la Valea cu Pești, ziua 3

Pentru că se apropie Valentine’s Day, Eftimie a cerut o cameră cu pat matrimonial, în care să stea singur. Camera dă spre o terasă unde speră să momească o ursoaică;
Primul moment neplăcut al sejurului! Parlamentul l-a făcut scăpat pe Varujan Vosganian;
O nouă sesiune de bowling câștigată de Vasile, care a aplicat strategia clasică TNR: ceilalți au devenit brusc mult mai slabi;

În complex se poate practică și tenisul, fotbalul sau tir cu arcul dar am preferat să practicăm golitul frigiderului de bere. Apoi al celuilalt frigider în care era bere;
Stomacurile s-a adaptat, în sfârșit, regimului de aici și acum am putut termina și desertul.
Sauna este funcțională, la fel și colegul Călin, care a ieșit de acolo transpirat și roșu la față de parcă se afișase întreținerea;
E atât de liniște încât îi auzi pe corupți cum scâncesc în pușcărie. La București.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.