A Christmas Carol – primiţi cu bântuitul?

Dacă e să-l credem pe Dickens, în trei zile vom avea 2010 spirite/ fantome de Crăciunuri. Sau mai corect să fie „Crăciuni”? Că se pare că sunt fantome „în carne şi oase”, care fac ho-ho-ho. Ideea e să nu te pui rău cu spiritul Crăciunului, că-şi cheamă fraţii mai mari şi te bântuie cu colinde mai ceva ca Hruşcă…

…Aşa cum păţeşte Ebenezer Scrooge în 1843. Doar că el şi-o fură de la trei fantome. Sorry: patru, ca să fim riguroşi. Trei crismăşi şi un fost ortac.

Omul nostru, un fel de Hagi Tudose (fără pisică), băiat vrednic, care nu se gândeşte la crăciuniţe lungi în craci, îşi vede liniştit de socotelile lui, când hop, vine Crăciunul, cea mai naşpa zi din an pentru el. Asta presupune invitaţie la cină din partea nepotului, o zi liberă pentru licheaua de slujbaş şi să suporte nişte cretini care-i cer bani pentru săraci.

Dar coşmarul e abia pe cale… Fiindcă ajunge Scrooge acasă şi nici nu se instalează bine în fotoliu, că vine să-l colinde asociatul lui, Marley. Problema e că Marley e mort. Dead as a door-nail, cum zice buchea.

Ei, şi după ce Marley îi dă preludiul, îl fac poştă celelalte fantomici, spiritele X-mas: al trecutului, al prezentului şi, logic, al viitorului. Luat pe sus doar în cămaşă de noapte, Scrooge are parte de atâtea senzaţii tari cât n-au avut Tom Cruise şi Indiana Jones la un loc în întreaga lor carieră.

De fapt, ce ne spune regizorul Zemeckis, la modul subtil, e că bietul Ebenezer o dă în schizofrenie… Din moment ce nu numai Scrooge, dar şi spiritele 25 decembrie, sunt interpretate tot de mai prolificul ca niciodată Jim Carrey. Deci, totul se petrece în mintea lui Scrooge, afectată de idioţii „merry”, care îl atacă psihotronic an de an.

Scrooge arată ca un Jim Carrey alcoolic şi tabacic la 158 de ani. El e câştigătorul concursului „Cel mai şmecher Scrooge”, devansându-i de departe pe Alaistair Sim (1951) şi pe captain Jean-Luc Picard (pardon: Patrick Stewart, 1991). Puşi, ca la poliţie, la perete, unul lângă altul, Scrooge-Jim ar fi imediat identificat de Dickens ca fiind al lui.

Paradoxal, pentru că nu la fel se întâmplă şi cu story-ul, în general. Zemeckis a refăcut, arheologic, un A-Christmas-Carol Land, dar unii critici ar spune: „that’s not the spirit”. De fapt, a creat un superb film de animaţie (poate mult prea horror pentru cei mici), dar a uitat să-l anime. Cel puţin eu nu-i văd spiritul. Poate generaţiile ce va să vină vor percepe altfel filmul ăsta.

Omul şi-a făcut damblaua, ce vreţi… Îşi permite, are cel puţin cinci filme meseriaşe (e suficient să menţionăm numai Forrest Gump). Nedumerirea mea e: de ce n-au pus titlul Zemeckis’ Christmas Carol? Nu s-ar mai fi luat nimeni de el.

Dacă n-ai citit cărticica lui Dickens şi n-ai văzut ecranizările anterioare, be my guest. Ca să-l parafrazez pe marele scriitor: may it haunt your house pleasantly.