Agora – Rachel Weisz, ce fund apetisant ai!!!

Posteriorul, peste care cele 40 de primăveri au trecut ca 16, poate fi vizionat în premieră cinematografică absolută în Agora. Unde e adorat de un sclav dilematic, care nu ştie dacă să rămână păgân şi să poftească platonic la stăpâna lui sau să devină creştin şi s-o ia cu japca. În paranteză fie spus, dacă informaţiile tale despre antichitate s-au oprit la Quo vadis, e timpul să te updatezi, ca să nu crezi în continuare că toţi păgânii erau răi şi toţi creştinii pâinea lui Dumnezeu.

Hypatia (Weisz) e a opta minune antică: făr’ de pereche (la propriu şi la figurat), frumoasă de face efebii să plângă (la propriu), dă clasă (la propriu şi la figurat) la geometrie şi astronomie. Toată ziua (şi mai ales noaptea) stă cu ochii pe cer şi vrea să priceapă unde greşeşte Ptolemeu cu geocentrismul lui. Între timp, sistemul politic se schimbă, vin creştinii la putere şi încep să-şi bage crucea pe unde apucă. Feministă avant la lettre, Hypatia se luptă din răsputeri cu „crede şi nu cerceta”-ul Bisericii şi pică de vrăjitoare. Văzând că n-are cu cine să discute, se întoarce la alt sistem, cel ptolemaic, şi dă cu el de pământ. Fiind singura care pricepe ce zice, gloria i-o vor lua nişte bărbaţi cam peste vreo 1200 de ani, timp în care femeile se vor ocupa cu dereticatul casei şi făcutul de copii cu năvălitorii.

Morala filmului: nu te crede buricul Pământului, că nici el nu e centrul Universului.

Dacă nu pentru funduleţul juvenil al lui Rachel Weisz, filmul merită văzut măcar pentru subiect (curajos şi controversat). Şi, bineînţeles, pentru regizor, Amenabar, care, după mine, are credit nelimitat de acum încolo, după splendidul The Others (2001).

Iată şi scena cu fundul lui Rachel Weisz, care din motive care-mi scapă nu apare în trailerul oficial: