Alice Through the Looking Glass 3D (2016) – Pălării și bălării

După ce, în 2010, a făcut ce-a vrut din Alice-u’ lui Carroll, marele Tim Burton a dat bir cu fugiții din fața huiduielilor criticii (care n-a înțeles că i-a ieșit un dezastru tocmai fiindcă a iubit-o prea tare pe poveste) și l-a lăsat la cârma continuării pe James Bobin (who?!), ca s-o dea și mai abitir în bară – adică: vedeți, bre, că se poate și mai rău? Cum era și de așteptat, critica a sărit de grumazul bobocului ca bulterieru’ de glezna biciclistului. Mie mi se pare că n-au înțeles că sequelu’, ducând mai departe logica absurdă a (dacă-mi permiteți termenul) dezabsurdizării poveștii originale, transformând cartea în ceea ce nu e, salvează, de fapt, toată treaba. Scenariul taie (aproape) orice legătură cu originalul/-ele: schimbă două-trei nume și câteva caracteristici ale personajelor și vei avea ceva total diferit. Bineînțeles, asta nu face cinste memoriei uriașei (ca valoare) opere și nu garantează că iese ceva valid, dar măcar e o șansă de a scăpa din împotmolire. Mai bine în bălării decât în mlaștină. 

Ca să fim cinstiți, ATLG este doar un fantasy subțirel, cu ceva personaje din Carroll: dacă ți-au plăcut în 2010, tre să le vezi și acum. Deci, nu te uiți nici măcar pentru poveste, ci ca să vezi ce giumbușlucuri mai face zăpăcitul de Pălărier (păcat că nu mai dansează fatterwacken), la ce se mai miră Alice, dacă se mai face de 50 de arșini și apoi de doișpe versoci, dacă (vai!) Regina Albă mai scuipă în poțiunea de micșorat, dacă ultrasimpatica șoricuță Mallykun o acceptă în sfârșit pe Alice fără rezerve, ce mârșăvii mai face Regina Roșie „dacă-voi-nu-mă-vreți-eu-vă-vreau-capetele” etc. Și, evident, pentru imaginea vizuală, pe care îți vine s-o mănânci. (Servitori cu mecle alcătuite din legume, ca personajele lui Arcimboldo? Cool.) 

Pe foarte scurt, despre ce e vorba. La finalul lui Alice in Wonderland, o găsim pe eroina noastră pornind pe mări, pe urmele tatălui dispărut. Acum, după trei ani de umblat prin ținuturi exotice și luptat cu furtuni și pirați, căpitana se întoarce acasă doar ca să afle că antipaticul Hamish (căruia îi refuzase cererea în căsătorie) s-a făcut șef peste tot ce avea familia ei. Deci, avem, în „realitate”, un conflict (mai) angajant, chit că e construit foarte comod, dar măcar concluzia lui se pupă cu aventurile de dincolo. Drept urmare, ATLG are de vreo trei ori și jumătate mai mult suspans ca AiW. 

Dincolo de oglindă, Pălărierul (care crede în Alice ca Morpheus în Neo) iar are probleme, și Alice e gata să-l ajute din nou. De data asta, viteaza noastră nu se mai bate cu balaurul Jabberwocky, ci cu Timpul, la propriu și figurat. Timpul e un el și grăiește cu inconfundabila voce a lui Sacha Baron Cohen: un rol scris pentru el. Cohen a mai demonstrat și cu alte ocazii cât de șmecher e în roluri secundare (Hugo, 2011, Les Misérables ). 

Din „filozofia” primului film rămânem doar cu leitmotivul ecuației imposibil-posibil și, ceva mai elaborat, statutul femeii în epoca victoriană. Evident, Alice e mai luptătoare ca niciodată, punându-l la punct chiar și pe doctorul care îi pune diagnosticul isterie. Eterica Mia Wasikowska reușește să dea și de această dată (prin seriozitatea ei) umor situațiilor și dialogului. (Dialogurile nu strălucesc nici acum, dar nu mai sunt atât de dezastruoase. Glumele apropo de timp sunt simpluțe, dar nu deranjează.)  

Drăgălășenia e și ea mai bine reprezentată: roboțeii lui nenea Timpul aduc cu minionii, dar ne rezervă și o surpriză atunci când împreună compun alte figuri. Marea mea dezamăgire, apropo de universul lui Carroll, e că Humpty Dumpty n-are un rol consistent.  

Vom afla de ce Regina Roșie (excelenta H.B. Carter) are capul mare (!), de ce o urăște pe soră-sa și multe chestii din background-ul personajelor. Așa cum am intuit încă din AiW, sub zâmbetul care ar putea opri o revoluție (vorba lui Gaiman) al Reginei Albe (superba Anne Hathaway) se ascunde un secret. Vor exista momente emoționante – pe bune. Vom decide la final dacă Timpul ne e sau nu dușman și dacă filmul a meritat timpul. Eu zic că – la limită – da. 

Notă: 6.5