Bad Moms (2016) – Où sont les MILFs d’antan

Deci, pentru flăcăii care se lasă păcăliți de titlu și-și închipuie c-or să vadă milfe pustiind inimi dintr-o simplă mișcare de șolduri: vor fi dezamăgiți, unii chiar s-ar putea să aibă nevoie de terapie după. Mare parte din – dacă nu întreaga lor – viață fantasmală va fi distrusă. Stacey’s Mom nu (mai) există?! 

În schimb, avem vreo șase mame de ți-e milă de ele. Trei formează grupul lui Gwendolyn (Christina Applegate): niște țațe frustrate (dacă n-o fi pleonasm), care toacă mărunt vecinătățile, deși tare ar vrea niște acțiune (chiar și anală, cum se confesează una) cu chipeșul văduv Jessie. Alte trei sunt configurate în jurul lui Amy (Mila Kunis): pe lângă workoholica, exemplara mămică Amy, gata să-și taie o mână și s-o trimită prin curier dacă are careva din familie nevoie să fie scărpinat pe spate, pe lângă ea, mai e o tare ciudățică, Kiki (Kristen Bell) și Carla (Kathryn Hahn), în aparență, panarama cartierului, în realitate, o pofticioasă fără succes. Explicația fiind nu că toți bărbații din preajmă sunt însurați, ci mai degrabă că-i sperie. Mbine, e comic. Dar, luat per total, și foarte trist. Filmul e trecut la comedy, dar eu aș adăuga dramă. Nu știu cum percep spectatoarele toată treaba asta, dar eu am avut așa, o strângere de inimă. Brrr, n-aș vrea să fiu nici în locul personajelor, nici pe lângă ele – soț, amant, whatever. Aia nu-i viață. (Partea cea mai intrigantă ar fi că filmul e scris și regizat de bărbați: Jon Lucas și Scott Moore, cei care au scris The Hangover.) 

Conflictul e după cum urmează. Amy, toată un roboțel (acasă & la serviciu), intră în conflict cu președinta comisiei de părinți a școlii, Gwendolyn cea care taie și spânzură. Lui Applegate (Kelly Bundy, unică și irepetabilă) îi iese rolul de bitch aproape convingător. Odată ce autoritatea lui Gwendolyn e pusă sub semnul întrebării, încep loviturile sub centură. Care, din păcate, nu sunt chiar atât de dure pe cât ne așteptam, una fiind chiar stupidă (strecuratul drogurilor în dulapul unei fetițe). O să ziceți, hai că-i comedie. Asta nu înseamnă că merge orice stupizenie: registrele comice sunt inepuizabile, trebuie să știi unde te poziționezi ca să nu iasă totul o varză. 

O subpoveste ar fi viața sentimental-sexuală a lui Amy. Unde tre să fie o problemă. Vă dau două încercări. Bărbatul o înșală? Ați ghicit. Îl prinde pe derbedeu masturbându-se la una on line. Alte timpuri, nah. Îl dă afară și se lasă curtată de Jessie cel dorit de tot muieretul. Avem aici ceva dinamism, ceva neașteptat, ceva care să te facă să întorci pagina? Deloc. Soțul se vrea un simpatic zăpăcit și e total inofensiv, Jessie e chiar și mai inofensiv. Sinceritatea lui merge până-ntr-acolo încât îi mărturisește lui Amy că el o admiră enorm. Pentru calitățile ei de mamă (că duce, aduce copiii, că le face pachetul, temele etc.). În locul ei, o femeie normală jap jap doo palme și se ducea la o orgie cu striptease masculin. Iar o să săriți, că-i comedie, că ar trebui să fie amuzant cât e ea de inocentă etc. E trist, nu amuzant. 

Care e până la urmă ideea? Ați ghicit, ideea n-are prea mare legătură cu conflinctul principal sau cel secundar. Ea ar fi în felul următor: mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, nu vă mai chinuiți să fiți mame perfecte. Și mamele sunt oameni și pot să greșească. Greșeala e bună. Fiț mai relaxate. 

Ca să vezi cum e ilustrată ideea: madamele lasă plozii pe seama taților (uluiți, șocați, vai vai) și se duc să se îmbete și încearcă să agațe tipi. (Faza cu Mila dând cu bățu-n baltă de față cu 7-8 masculi, fiindcă tot aduce vorba de chestii casnice și mamifere, este nu numai lipsită de originalitate și umor, dar și falsă: în mod normal, niciun bărbat sănătos nu se uită în gura ei, când are la ce altceva să se uite. Și nepotrivită pentru Mila: e ca și cum l-ai pune pe Statham să joace rolul unui călugăr budist în meditație. Ar fi interesant, dar de ce ai face asta? De ce s-o pui pe fox-ița de Kunis, un pericol când vine vorba de seducție, într-o astfel de ipostază?) 

Interacțiunea cu copiii e mai mult decât superficială. Ăștia micii învață (vai, ce șoc) că mami poate să NU le facă temele, poate să nu le dea pachet la școală. Dar, da, îi duce cu mașina cea șmecheră a lui tati la școală. Și (de ce oare?) mami devine cool. Psihologie prea abisală s-o înțelegem. 

Bad Moms nu-și merită titlul. Femeile alea nu fac nimic cu adevărat bad, iar revelațiile lor sunt, iar, naive, având în vedere sălbatica, permanenta campanie de emancipare a femeii de dincoace sau dincolo de cratiță. Poate ar fi mers în anii 50, dacă ar fi avut un scenariu suficient de antrenant. 

La nivel de dialog și interpretare, sunt câteva chestii la care n-ai cum să nu râzi. Un întreg delir implicând pagini întregi de metafore apropo de organele femeiești și masculine, reprodus cu ceva vervă, pare, pe de altă parte, să demonstreze că tot femeile o fac mai bine (Seth Rogen, ai luat umilire!). (Aș vrea să văd fețele traducătorilor – care s-au descurcat minunat – în fața acestei „provocări”.) 

Am ridicat nota pentru surpriza de la final: actrițele și mamele lor,  mici confesiuni la cameră. Drăguț. 

Notă: 6