Bastille Day (2016) – Revoluția mai poate să aștepte

Din seria thrillerelor având ca laitmotiv terorismul, iată vizat și Parisul. Mai sunt trei zile până la 14 juillet, deja a explodat o bombă și se amenință, de paradă, cu ceva devastator. Cum filmul e mai mult britanic, serviciile secrete franceze sunt niște incompetente, dar, ca să nu se supere prea tare, greul cade pe umerii americanilor, mai precis pe ai CIA-iotului Sean Briar (Idris Elba), un foarte convențional neconvențional, care descoperă nedescoperitul. 

Ce trebuie să știți mai mult. Dacă nu e Sean protagonistul (și s-ar putea să nu fie), atunci e americanul Michael Mason, hoț de buzunare cu skillși de David Copperfield (magicianul), un lupu-singuratic fără scop în viață, care, cităm, „fuge întotdeauna de ceva, mai ales de el însuși” și, ca să dea picant-umoristic, la 14 ani fura reviste porno și… CD-uri cu Britney Spears. Într-o primă secvență, Michael a determinat o frumoasă franțuzoaică să coboare scările de la Sacre Coeur goală-goluță: când oamenii cască ochii la vreun show sunt mai puțin atenți la buzunare, chestie care se știe încă din Evul Mediu. Și, ca să vezi cât de credincios își este statutului său de dă-lovitura-și-dispari, refuză oferta proaspetei vedete youtube de a se culca cu ea și… dispare. Numai că, ghinion, îl mănâncă lăbuța să mai înhațe ceva, înhață tocmai o sacoșică c-o bombă, aruncă sacoșica la gunoi, care face puuffff. Începe hăituiala, că doar camerele de supraveghere de pe stradă n-au stat nici ele degeaba. 

Sean îl urmărește în obligatoria urmărire-pe-acoperișuri din orice thriller cu buget, ba îl prinde, ba îl scapă, ba își dă seama că nu e singurul care îi vrea pielea ăstuia. Cei doi au câteva faze drăguțele împreună, deși nu dau în clocot de originalitate. 

Cam lipsit de originalitate e tot filmul, cu un scenariu reciclat după Die Hard. Cam șterși și actorii: dacă pe Idris oricum nu-l recunosc niciodată, Richard Madden (Michael Mason) e unul din Game of Thrones, mda, ce să zic… Nu știu cum o fi acolo, dar aici n-are nici sare, nici piper, e incolor, inodor. Carismă – 0. Mai faină e Charlotte Le Bon în rolul altei victime a împrejurărilor,  Zoé Naville: singura din toată afacerea asta de care-ți pasă. 

Ceva tensiune și suspans există, iar scenele comportă ușoară îngrijorare – mai ales când avem mulțimi manipulate pe parte politică. Cafteala arată binișor pentru un film făcut pe malurile Senei, răsturnările de situație sunt în parte previzibile, în parte im-. 

Dar, în ciuda defectelor, un thriller destul de corect și – important – suficient de respectuos față de dorințele publicului „de specialitate”. În sensul ăsta, e mult superior lui London Has Fallen. 

Notă: 6