Central Intelligence (2016) – CIAm avut și CIAm pierdut

Nu prea e nimic în film care să se potrivească lui „intelligence” din titlu, și asta oricum e garantată de prezența lui Kevin Hart pe afiș. (Ce rău sunt…) Acolo unde șablonul permite niște variațiuni, se înghesuie stupizenia să prindă un loc, deși, surprinzător (poate fiindcă involuntar), ai parte și de câteva momente cu ceva umor genuin. 

Pe scurt, despre ce-i vorba. Suntem cu 20 de ani în urmă. Un grăsulete care aduce cu Dwayne Johnson (fiindcă e chiar el, supus CGI-ului) dansează fericit în dușul de la liceu – kinda sexy. Vin colegii, niște bully-i profesioniști, mi ți-l iau pe sus și-l duc tocmai în sala de sport, unde e festivitatea de sfârșit de an. (De ce nu era și el acolo?) Astfel, ca într-un coșmar, Robbie se trezește gol în fața întregului liceu, care râde de el. Mai puțin Calvin (Kevin Hart), care-l compătimește. Cut to ajun aniversare absolvire 20 de ani, când aflăm că situația e răsturnată: Calvin, mândria liceului, este un contabil însurat și blazat/ frustrat, iar Robbie, acum Bob Stone, plesnește tricou’ pă el, dar nu de grăsime, ci de fibră, iar gagicile se lipesc de el ca muștele. Nah, Dwayne The Rock, ce să mai comentezi… Da’ stați, că asta nu-i tot: Bob se dovedește a fi un cichician de 120 kg (folosindu-se cu înțelepciune de mediul înconjurător atunci când e agresat, astfel că și o banană devine armă-de-temut în mânuțele lui). Stați, stați, că n-am terminat. Bob e agent CIA, dar nu orice agent, ci unul hăituit. Și are încredere doar în Calvin, ca să vezi. Iar Calvin e băgat într-o alergătură pe-viață-și-pe-moarte împotriva voinței lui, manifestată – cum altfel – decât isteric pițigăiat, specialitatea lui Hart (pentru care e, probabil, apreciat de un anumit segment de public). 

Bob tot încearcă să-l entuziasmeze motivaționalist pe fostul coleg, Calvin vrea să scape, mai ales că, să vezi complexitate, la un moment dat îi dispare încrederea în uriașul naiv cu inimă de aur. Poate nu-i așa naiv și e doar un manipulator cu biceps de 51 cm. Astfel că, peste stratul de poveste cu adulți care au fost total diferiți în liceu, peste celălalt strat, gen Twins (unde Schwartzy îl eclipsa pe frățiorul Danny deVito, mai puțin norocos), vine thrillerul de tendință paranoidă. Sună bine în teorie. Mai puțin în practică. 

Situațiile sunt, în majoritate, clișee de rușine. Exemplu. Cei doi se întâlnesc prima dată după 20 de ani, în bar. Calvin se miră și se miră, e șocat cât de periculos arată luzărul liceului, apoi, după obligatoria chelneriță libidinoasă, apare obligatoriul șmecher care-l insultă pe mititel, iar Bob îl pune dureros la punct, pe el și pe gașca lui (care mai are și pistoale, de parcă astea se vând la farmacie împreună cu prezervativele). Morala scenei: „I hate bullies.” Bun așa. 

Evident, călcâiul lui Ahile al uriașului nostru e trauma din adolescență, care persistă, motiv să mai bage obligatoria întâlnire cu bully-ul principal din liceu (acum, Jason Bateman): prima oară, se teme, apoi, își învinge teama, și-l pocnește pe (fostul) derbedeu. Nici măcar nu-i spoiler, era la mintea cocoșului. 

Înțeleg că acum nu mai sunt discriminați cei de alte rase, etnii, confesiuni religioase, ci grăsuții (și, desigur, bărbații căsătoriți), dar și chestia asta se poate aborda mai subtil. Ultima secvență (iar nu consider că-i spoiler), în care Johnson se dezbracă, amețind mulțimea cu pachețelele, este, dincolo de ridicol (deși doamnele ar putea să perceapă altcumva), o declarație atât de neispirată, că sună chiar fals. 

Ridic nota pentru câteva faze simpatice (inclusiv de acțiune), unde, chiar și în clișeu, se strecoară ceva emoție și umor special, acel umor pe care îl așteptam să-l creeze combinația Johnson-Hart, atât de ofertantă, totuși. Printre ele, momentul la terapia de cuplu. O să vedeți despre ce e vorba. 

Până la urmă, nu e chiar un dezastru de film și nici nu întinde coarda spre prost gust extrem sau demență senilă. E doar lipsit de originalitate și de personalitate. Chiar dacă, să zicem, se înfiripă ceva chimie între cei doi, ăsta e un exemplu că doar cu chimia nu treci clasa. 

Notă: 5.5