Charlie St.Cloud – Săpânţa în variantă americană

Dacă tot ai tras bileţelul cu „sensul vieţii după moartea celei mai apropiate fiinţe”, fă un efort decent şi dezvoltă un pic, că răspunsul „renunţă la regrete şi continuă-ţi viaţa” îl poate da orice american, mai mult sau mai puţin spălat pe creier.

Buuun… Avem carenţe de metabolism la capitolul „mesajul filmului”. Dar e un film pentru adolescenţi, la naiba, uitasem… Adolescenţii sunt cei mai expuşi diferiţilor pitici de creier cu intenţii necurate, aşa că pentru ei igiena este de maximă importanţă. În plus, filozofia este ca mâncarea, dacă-i hiperglucidică, te face să vrei mai mult şi ajungi ca Andrei Pleşu.

Deci, am luat-o pe un drum greşit… Despre altceva era vorba. Despre destinul lui Charlie. Căruia, după ce-i moare frăţiorul (care, aşa mic cum e, are c…aele cele mai mari la secţiunea interpretare), suferă şi suferă de… Mă opresc, fiindcă nu-i cunosc diagnosticul… Poate nici n-are vreunul, că cei din jurul lui sunt prea delicaţi ca să i-l spună, ceea ce mi se pare crud: trebuie să ştim cu ce avem de-a face din punctul altora de vedere. Că dacă toată lumea e „de acord” cu noi, unde mai e conflictul? Ştiu, sunt nesimţit de-a dreptul. Iar n-am înţeles subtilitatea scenariului. Era despre ce putere minunată a dobândit Charlie şi despre care nu ştie nimeni în afară de noi. Thanks, Charlie for sharing with us!

Puterea de comunicare cu morţii… În primul rând cu brother-ul pe care trebuie să-l antreneze la baseball în fiecare seară. Apoi cu un tovarăş mort pe front, care-i bate obrazul că nişte gâşte nesimţite i se găinăţează (să-mi spună careva dacă e corect verbul în cazul ăsta) pe mormânt. Şi, în cele din urmă… Eh, n-o să denunţ ultima persoană. Poate sunt unii masochişti care chiar vor să vadă filmul sau sunt ameninţaţi de consoartele „romantice” cu represalii abominabile. În definitiv, Zac Efron e unul dintre frumuşeii la modă şi dacă tu, bărbat fiind, îmi spui că nu te-ai uitat măcar la un sfert de episod din VIP sau Baywatch, te declar cripto-gay şi-ţi recomand să te cauţi. (Glumesc, evident. Ideea era: ne mai uităm la filme şi pentru bunăciuni, nu numai pentru action.)

Ideea e că St.Cloud, după moartea fratelui (de care este, într-un fel, responsabil), în loc să se ducă la facultate (că obţinuse o bursă) sau să se apuce de băut (ca orice om cumsecade), se bagă îngrijitor la cimitir. Care cimitir, concurează „cimitirul vesel” de la Săpânţa: nici urmă de satanişti, de plumb bacovian, fiori gothics, spectre descărnate şi spirite neliniştite. Aici îi dă lecţii de baseball şi de viaţă lu’ fraxu (de parcă ăla micu’ ar fi avut nevoie), până când îi intră briza mării în nări, vede nişte bărci care-i amintesc de tinereţea de acum 5 ani şi-i trezesc poftele din babord, aşa că îi cam zice piua lu’ ăla micu’. Mai ales că apare EA… Un moment plin de fiori… Sau să-i zicem înfiorător?

Una peste alta, dacă vreţi un film bun pe aceeaşi lungime de undă necrofilă, căutaţi What Dreams May Come cu Robbin Williams.