Conan the Barbarian (2011) – Schwarzenegger e perplex!

În urma vizionării lui CB din 2011, Arnold the First Conan a avut un singur comentariu. Video, vă rog…
Reacţia de perplexitate a întâiului Conan (1982) se datorează mai multor aspecte. Unul dintre ele e că, în 2011, se joacă necinstit! Adică, el, Conan-Schwarzy, şi-a rupt cocoaşa ca sclav, şi-a câştigat ciozvârta de cal şi coapsa de vestală cu braţul de 55 cm prin arene… Iar tuciuriul ăsta, care nici măcar arian nu e, care bea-mănâncă-f… şi îşi închipuie că banca Scott e ceva de jefuit, din trei încrucişări de spadă cu taxu, gata, e mare warrior?! It’s not fair!

În urma vizionării lui CB din 2011, Arnold the First Conan a avut un singur comentariu. Video, vă rog…

Reacţia de perplexitate a întâiului Conan (1982) se datorează mai multor aspecte. Unul dintre ele e că, în 2011, se joacă necinstit! Adică, el, Conan-Schwarzy, şi-a rupt cocoaşa ca sclav, şi-a câştigat ciozvârta de cal şi coapsa de vestală cu braţul de 55 cm prin arene… Iar tuciuriul ăsta, care nici măcar arian nu e, care bea-mănâncă-f… şi îşi închipuie că banca Scott e ceva de jefuit, din trei încrucişări de spadă cu taxu, gata, e mare warrior?! It’s not fair!

Al doilea aspect e abureala. Aproape inexistentă la contemporan. Au scos toată filozofia. Şi nu ne referim aici la citatul din Nietzsche pe care îl ştie şi ultimul parlamentar român, ci la toată vrăjeala cu in blade we trust. Şi ne mai mirăm de ce picăm bacu. Păi, de aia, că în 82 se făcea şcoală. Avem în primul Conan ditai compunerea despre sensul vieţii de barbar. În al doilea avem numai efecte speciale.

Acuma sincer, cred că de când am văzut minunea din 2011, am devenit fan Conan I. Cum învârtea el sabia de parcă era la concurs de culturism! Cum muşca de gât pleşuvu’ care-l ciugulea când era atârnat de copac… Respect.

Recunosc, n-am citit (şi probabil că n-o s-o fac în viitorul apropiat) cărţile lui Robert Howard. Nu ştiu cum şi-a început Conan existenţa. Faza cu naşterea lui pe câmpul de luptă (ca Grenouille din Parfumul în piaţa de peşte, printre mirosuri tari) e OK. Continuarea, cu căsăpirea familiei sub ochii puerului, e OK. Chiar cu ceva inventivitate. Personajul principal, un fel de Sindbad steroidizat, student timid în artele lui Hannibal Lecter şi cu maniere de tătar, e, în sine, OK. Poate, în afară de o stranie (pentru un barbar) noţiune a libertăţii umane – că dă drumul la sclavi. E suficient, nu? Ne-am obişnuit şi cu mai puţin de atât.

Adicătelea, de la gagica Tamara preoteasa, negativul Khalar Zym vrea doar un picuţ de sânge? Şi pentru asta tre s-o omoare? Înţeleg că pe atunci n-apăruse încă ideea de donator, dar să nu exagerăm.

Ca să nu zic de o scenă ca de Piraţii din Caraibe (very) low budget, pe care cred că s-au distrat s-o filmeze la şto şi au uitat s-o scoată la montaj…

Ce e cel mai trist e că adevăraţii sclavi din film au fost Ron Perlman (în rol de tătic abuzat) şi Morgan Freeman, naratorul. Foamete mare la Hollywood.

Până la urmă, dacă-l luaţi ca pe un film de vacanţă, merge. Mai ales dacă aveţi curiozitatea s-o vedeţi pe sclava Alina Puşcău la bustul gol. Aşa, de patriotism…

Notă 6.5 (pentru daune deosebite)