Cronică de film: Splice – Mr. & Mrs. Frankenstein

A fost odată ca niciodată… Un el şi o ea care vroiau copii. Doar că n-aveau timp să… aşa. Astfel că le-a fost mai comod să facă unul la rece, chiar la ei în laborator, împuşcând doi iepuri de-odată: şi bebe şi sponsorizări, cică pentru cercetări privind salvarea omenirii de cancere şi alte prostii.
Splice

nu e chiar din categoria „hai că am strâns bani de-un film, ce ziceţi de un horror?”. Da, e pe aceeaşi temă cu când te joci de-a Doamne Doamne şi-ţi iese un mutulică cu poftă mare de mâncare, cusut aiurea şi cu buba la cap. Numai că în toată galeria de monştri-rebut, Dren e cam specială. Nu numai că e fetiţă – îţi dai seama după cum se uită cu oftică la Barbie cea-lungă-n-gene-şi-în-craci moştenită de la mămica ei, geneticiana. Mămica şi tăticu’ (un Adrien Brody care a uitat cu desăvârşire cum era el predator de predators mai adineaori – mă refer pe ecrane la noi) au băgat în ea de toate, ca zânele la naşterea lu’ Făt-Frumos: şi un pic de amfibian, şi o leacă de liliac şi ceva caracteristici de patruped. Şi, pe lângă asta, tot felul de trăiri omenesco-animaliceşti, de nu ştii la ce să te aştepţi. Adică nu e chiar genul: eu văzut la tine, tu papa meu, eu mâncat la tine, tu bun bun, next… Chiar e un film cu imprevizibil, cu multe întorsături pe după eprubete şi cazane, printre mângâieri înduioşătoare, violuri şi lupte interregn. În general, Brody şi Sarah Polley sunt un fel de mr. şi mrs. Frankenstein luptând cot la cot, însă mai există şi disensiuni, ascunzişuri şi aventuri extraconjugalo-rasiale. Aia mică, nu tocmai o frumuseţe, dar cu ceva vino-ncoa’ clar, îşi bagă coada între ei, şi la propriu şi la figurat, ajungându-se la un fel de ménage à trois (pardon: manège à trois). Punctul culminant e un pic fuşărit după părerea mea, dar în general băieţii reuşesc să-ţi dea impresia de „pe bune” până la a-ţi băga politicos degetele pe gât ca să te ajute să vomiţi. (Apropo, n-aş recomanda filmul femeilor însărcinate şi celor cu stomacuri delicate.)

Vincenzo Natali e tăticul lui Cube şi a lui Cypher (o eleganţă de film), deci îşi ştie meseria. Până şi Brody e de zile mari, că, fie vorba între noi, lui cel mai bine îi stă în roluri de victimă (Pianistul, The Jacket).