Cut Bank – Ne omorâm și noi mai cu talent?!

Nu știu câți au observat o găfuță chiar în momentul lui inciting incident, când tânărul Dwayne o filmează cu handycam-ul pe iubițică și îi intră în cadru crima: un nene mascat îl împușcă pe nenea poștașul. E în felul următor. Junele are cadru larg, ca să se înregistreze poezia dimprejur în timp ce aia mică ciripește voios, apoi se vede el, în contra plan, pătruns de actul creator, și, imediat, în cadru un pic mai strâns, scena cu poc-pocul, în spatele tipesei. Dubița poștașului se văzuse cum vine încă din cadrul larg, dar killeru’ apare de nicăieri, ceea ce, în cel mai realist caz, înseamnă că a mers/ stat la pândă pe burtă lângă câmpul înflorit pe care-și dau talente ăia micii. Pfff… 

Evident, nimic nu e ceea ce pare. Dar dacă vrei să duci de nas spectatorul (și el vrea asta din tot sufletul), respectă-i inteligența. Ai de gând să-i livrezi o epopee criminoidă în mediu rural gen Fargo? Asta înseamnă că deja te adresezi unui spectator cu așteptări mai mari, receptiv la absurdul și ironia situațiilor mustind de răutate, la twist-uri cu adevărat dure. Or, aici, regizorul Matt Shakman, care a stat la cârma a două episoade din serialul cu același nume (hai mai repedeeee cu al doilea sezon), reușește doar pe un sfert: deloc în spirit și doar pe jumătate în ce privește forma. Nu ne deranjează o pastișă după frații Coen (mai ales fiindcă e atât de greu să faci una, iar Shakman sper că și-a învățat lecția), dar să fie una „corectă”. 

Primul lucru, personajele, este binișor pus la punct. Michael Stuhlbarg (de nerecunoscut) cultivă cu afecțiune creepiness în rolul lui Derby Milton, un taxidermist dus pe miriște, care își vrea doar coletul (vom afla la final de ce, și, da, este destul de șocant). Bruce Dern joacă rolul poștașului tocmai împușcat câteva rânduri mai sus, John Malkovich este șeriful Vogel, în fața primei crime din istoria orășelului Cut Bank, Billy Bob Thornton e Big Stan, șeful lui Dwayne (Liam Hemsworth) și tatăl gagicuței filmate, Oliver Platt face pe inspectorul poștal. (După cum se vede, multe nume mari, multe implicate în proiectul Fargo. Hai cu sezonul al doilea!) 

Avem două mari plot-uri care se ciocnesc destul de nefericit. Pe de o parte, Dwayne, visând să scape din văgăuna lui cu doar 3000 de locuitori împreună cu tipesa, vrea să obțină 100.000 de dolari pentru faptul că a dovedit o crimă a cărei victimă este un funcționar al Poștei U.S. (e un afiș care promite asta). Mi se pare o chestie mai degrabă de space opera, dar să trecem… Al doilea plot îl are în centru pe Derby (pe care toată lumea l-a crezut mort, nu se știe de ce, dar dă bine), cu specificația că să te interpui între Derby și coletul lui e buba. 

Al doilea plot e disproporționat de mare (ca să nu spun mai multe), în timp ce primul tot dă la cheie în zadar, n-o ia din loc: numai situații de pasivitate, și fără o primejdie care să-ți dea frisoane. Nici nu știu ce-i mai nașpa: că Dwayne e atât de șters și meschin, nehotărât între a fi un combinator și un oligofren (sau măcar și una și alta), că acțiunile, mai ales cele care implică morți, sunt neverosimile, că „rezolvarea” villain-ului e o bulă de săpun care se sparge fără zgomot. Sau că, la scară de lung metraj, Shakman nu demonstrează că știe să îmbine inocența/ naivitatea/ candoarea/ înțelepciunea provincială cu intruziunea răului astfel încât să ne zguduie în scaune, așa cum o fac producțiile fraților Coen. Sau că au irosit un casting fabulos (toți, mai puțin Hemsworth, care nu înțelege în ce-a intrat, își joacă însă rolurile cu plăcere). 

Cresc nota pentru originalitatea motivației villain-ului, pentru ceva retrospecții ale personajelor cu rol lămuritor și un pic de suflet, și pentru faptul că, totuși, rulează prea puține thrillere atipice pe ecranele noastre.  

Notă: 6