Dirty Grandpa (2016) – Bunicii strică la copii viața!

Și nu-i de râs, îi de povestit, vorba fetiței din viral. 

Că nici bunicii nu mai sunt ce-au fost, adică moșnegii din lecturile mai mult sau mai puțin obligatorii, cu plete dalbe, zâmbind, printre rotocoalele fumului din lulea la ghidușiile nepoților, asta este. Bunicii de acum vor bătaie (RED  , RED 2  ) și vor sex. (Din fericire, ăștia de care vorbim, nu cu nepoțeii.) 

După 40 de ani de căsnicie cu una care se milostivește de el și crapă într-un târziu, bunicul Dick (sic) se descoperă cu poftă de viață și hormoni de cheltuit, așa că-l smulge pe avocatul de nepotu-su de lângă avocata de logodnică-sa și, sub viclean pretext că tre să ajungă în Florida și are insuficiență de permis, alcătuiește cu prâsleanu’ un road movie cu gagicăreală, băutură, droguri, un pic de cafteală și consecințe pe măsură. Evident, avocatul Jason (Zac Efron) dă peste o love interest care-i amenință logodna, Shadia, fostă colegă de la un curs foto (sau de cooking? sau NLP, limba lituaniană, decorațiuni interioare, hipnotism, bowling? n-are importanță). Iar intențiile lui Dick nu-s tocmai alea declarate: woaoowow, cum de nu ne-am prins de la început, senzațional! 

Un scenariu pe care l-ar putea scrie orice începător cu ceva papagal la dialoguri (eventual, stimulat în vreun fel), care a văzut 20-30 de comedii de gen (obligatoriu Hangover) și nu se rușinează să împrumute când îl lasă inspirația. Sau să mențină interesul într-un mod nerușinat de artificial. Nu e niciun spoiler (având în vedere că informația e sugerată în descrierea de pe imdb): Dick (de Niro) e fostă beretă verde, adicătelea a făcut ’Nam-ul cot la cot cu Rambo, pfff… (Dacă tot băgară prostioara, puteau să se joace un pic metatextual apropo de Deer Hunter, unde de Niro încă era de Niro și nu un clovn, ca acum. Sorry. Cu The Intern  și Joy  părea că și-a spălat păcate de-alde Fockers și, încet încet, o ia pe calea cea dreaptă… însă recidiva e și mai și.) 

Dintre cei care n-au pretenție de la o comedie la mai mult decât la stand up pentru adulți vor fi destui care vor găsi DG genial: multă sculă, sub toate denumirile, figurile stilistice, dimensiunile, culorile, în toate registrele reprezentaționale („pe viu” sau desenată, de preferință pe fețele celor neavertizați), ținută 90% din timp de Dick (ca să vezi coincidență), care Dick ne oferă mostre din cele mai pure de macho-ism, sexism, homofobie și rasism, în general de anti-politically correctness. Glume care s-au mai făcut de un catralion de ori – nu mai șochează, nu mai sunt funny. Cu atât mai puțin în gura lui de Niro. 

Un personaj pe cât de inconsistent (din trăsături „serioase” și caricatură), pe cât de anost e cel al lui Efron: cam singura lui expresie facială e un amestec de stupefacție, scârbă și necaz – iar mi-a făcut-o ăsta, iar mi-a băgat degetul mare în fund etc. Când în sfârșit se împrietenesc (fază obligatorie), totul e atât de neverosimil, că te aștepți să sară de Niro în fața camerei: taninaaam, v-am păcălit. Eu, în naivitatea mea, reiau o întrebare de demult: eu cu cine țin? (Și îmi amintesc de un film cu o poveste similară: St.Vincent  : ce deosebire!) 

Tropi obosiți după tropi obosiți, clișeu după clișeu (logodnica bitchy, nunta care se apropie amenințător, pozele compromițătoare arătate la momentul „oportun”), situațiile pe care orice scenarist care se respectă le evită, sau măcar le dă un pic de inventivitate (urmările beției, ale drogangelii în cadru spring break), altele, scremute și grotești, cu obligatoriile glume scato (la care văd că se râde), lipsa oricărui suspans, a vârfurilor de acțiune în secvențe – toate astea atârnă greu peste intenția primă, cea de a șoca. Regizorul, Dan Mazer, a fost coscenarist la Borat. Ăla este șocant, dar, de asemenea, și cât de cât inteligent. 

Sunt și câteva faze și bancuri inspirate – cele unde s-a strecurat (probabil, neintenționat) un pic de suflet în personaje. Pentru alea 3-4 faze, dau notă de trecere. 

Notă: 5