Doctor Strange 3D (2016) – Medic fără frontiere

Dar pe unde nu te plimbă nenea Doctoru’! Londra, Nepal, Hong Kong, îți arată vârfuri înzăpezite, deșert, mare, te duce prin cosmosul macro și micro, în alte dimensiuni unde îți trebuie viză de corp astral și nervii tari, că se întâmplă neimaginate! Dar cum îmbină el arhitecturile (mai ceva ca în Inception), te apucă la propriu amețeala și nu, nu e de la ochelarii 3D… Pfff, să am așa aptitudini, ce căsuță gen Sanssouci, Neuschwanstein sau Gresham mi-aș trage, s-o pot schimba, când mă plictisesc, pe ceva Hundertwasser… 

Mai scormoniră cei de la Marvel în vechi comics și mai scoaseră un personaj de-l făcură principal, iar noi ne întrebăm doar de ce n-au făcut-o acum 10, 15 ani, când toată teoria pe care o înfășoară în jurul lui Strange, cu mind over matter, era ceva mai fresh. (Ca să nu spunem că iar suntem trecuți prin portaluri, ceea ce deja e abuz: una, două, cum ai S.F. sau fantasy, aproape obligatoriu apar și ușile care duc „dincolo”.) 

Dacă n-ați văzut trailer-ul, ceea ce mă cam îndoiesc, situația e în felul următor. Stephen Strange e chirurg neurolog cu un ego cât spitalul Presbiterian din New York, arogant maxim și cu un trai puțind de lux (sertar cu ceasuri care fiecare face cât un apartament în Buc), are un accident în care mașina e făcută sufleu, dar din care el iese „decât” cu buba la mâini, că după operație îi tremură ca lui nea Costel drojdieru’ dacă nu bea două zile. Mare depresie mare pe nea Strange, că cum o să mai dibăcească el prin măduvă și materia cenușie, în cazuri fără speranță, să le dea clasă celorlalți medici! Cu algocalmin nu merge, dar află că un pacient s-a vindecat miraculos. Îl caută, și ăla îi recomandă un loc din Nepal. Ajuns aici, e întâmpinat de Cea Antică (Tilda Swinton rasă-n cap), care îl enervează cu abureli gen chakre și mintea vindecătoare, apoi se enervează ea și zbang una, de-i ies ăstuia mucii și sufletul din el, de se sperie maxim, dar mai vrea, că acum a înțeles că-i pe bune și se poate p…șa pe doctoratul lui. Uite-așa se pune Stevie pe grimoare (Clavicula lui Solomon etc.) și învață cum să îndoaie materia, doar că apare dușmanul, sub forma lui Kaecilius (Mads Mikkelsen), care vrea să le distrugă coșmelia ca mai apoi să se ocupe și de noi, ăștia de habar n-avem în ce lume periculoasă trăim. Ce se-ntâmplă, doctore?! Șo pe el! 

Așa cum îi șade bine unui erou (de Marvel sau altceva), Strange își învață lecția și se transformă în băiat bun (cum îi plânge el pe umăr gagică-sii e chiar verosimil). E gata să-și pună talentu’ la treabă (că, așa cum, inutil ni se explică, fu hărăzit pentru artele mistice), să salveze ce e de salvat. Dacă băieții răi nu-i dau foarte multe bătăi de cap (punct în minus), măcar o fac într-un fel în care drama e îmbinată cu un comic surprinzător chiar și pentru Marvel, având în vedere subiectul: n-aveau cum s-o dea spre Guardians of the Galaxy, dar avem umor de calitate mult superioară celui din Ant-Man, dacă e să dăm doar două exemple Marvel. (Cele mai faine bancuri/ situații sunt legate, în acest sens, de fiorosul bibliotecar Wong, just Wong – una dintre ele amintește de Harry Potter, de care chiar ne era dor.) 

Multe, foarte multe informații, idei și reflecții „adânci” – unele familiare, altele mai puțin, unele mai percutante și thought-provoking, altele bănăluțe sau uzate. Oricum, de luat la cunoștință cu discernământ, cum grano salis – amalgamul de cunoștințe din diverse domenii mai mult sau mai puțin conexe este impresionant, dar nu neapărat coerent în toate aspectele. De pildă, multivers-ul, pe care se bate monedă, e umpic altceva în știința „serioasă”. Numele de The Ancient One (Tilda Swinton) e luat din Cartea lui Daniel (și se traduce, corect, Cel Bătrân de Zile) și, la origini, n-are nicio legătură cu filozofia asiatică (sau nu știu eu). Etc. 

Firește, nu e un fapt care să descurajeze – pe fanii Marvel, cu atât mai puțin –, iar verva cu care informațiile respective sunt aranjate în poveste e de admirație: până la urmă, ele își îndeplinesc rolul de a duce acțiunea mai departe. Și ideea principală. 

Multe gadgeturi mișto și amuzante aduc un plus de culoare în această lume suprasaturată de minunății vizuale: dau exemplu „relicva” care îl alege ea pe posesor (ca pe vremuri, bagheta magică pe Harry Potter), mantaua antigravitațională cu care Stephen are o relație aproape la fel de specială ca cea cu iubita, Christine (Rachel McAdams). 

Benedict Cumberbatch face – cum altfel – un rol minunat. Desigur, Bleecker Street 177 A (sediul lui Strange) nu va deveni la fel de celebru ca Backer Street 221 B, dar orișicum… 

Un film creat mai mult ca pilot la o viitoare franciză (cum spuneam, conflictul cu villain-ii e cam grăbit), cu multe surprize frumoase, printre care nelispitul, pentru cunoscători, cameo cu creatorul Marvel Stan Lee și obligatoria secvență de după genericul de final, în care ni se promite ceva cu adevărat demențial (vai, ce-am râs). Pentru un public-țintă pe care eu îl văd undeva între 10-17 ani. De văzut obligatoriu în IMAX. (Are rost să explic de ce?) 

Notă: 9