Dune 2021. Melange a trois

Am fost să văd Dune, mai mult din milă față de problemele sectorului cultural, atât de afectat de pandemie. Am înțeles că la Hollywood e jale.

Probabil cel mai bun film Dune este documentarul Jodorowsky`s Dune, în care un regizor hai să nu zicem genial, dar care îmi place, povestește proiectul lui pentru un mare film Dune. Era un proiect superb și Jodorowsky zicea că obiectivul era simplu: toți spectatorii să iasă de la film convertiți la religia cărții. Padișahul Shaddam urma să fie jucat de Salvador Dali, și baronul Harkonnen de Orson Welles. Efectele speciale și designul urmau să fie produce cu Moebius și Giger(cel care desenase universul Alien).
Pe urmă drepturile au ajuns la alții și primul film a fost făcut de David Lynch, în rolul principal e agentul Cooper și totul pare un Twin Peaks în Sahara. Și cumva, orice Dune urma să fie făcut trebuia judecat după acest proiect utopic.

Evident, Dune 2021 nu face referire la Jihad, războiul sfânt, care va cuprinde galaxia ca un foc nestins. Termenul, cu care cartea este presărată mai intens decât deșertul cu melange, lipsește total. Nu se face să îndemni la răscoală, chiar așa din prima parte a trilogiei (sper să și reușească, altfel e ca și cum ai începe Lord of the Rings și te-ai opri după primul film).

Nota zece persoanei care a făcut titrajul în română. Arhaismele primei traduceri a cărții (kris knife e cristai etc) arată foarte bine în al nostru zeitgeist, unde tot ce pare vintage e înghițit pe nerăsuflate. Sper ca cele 15 persoane din sală să fi remarcat, asta dacă știu să citească, evident.

Misticismul cărții e dat aproape la zero. Mesianismul e pe la 5 și e tot iudeo-creștin. Scena cu Paul Atreides îmbrăcat în zdrențe și vorbind cu servitoarea fremenă precum Isus cu curva e o dâră scârboasă de neoprotestantism pe o poveste atât de frumoasă. Dar să zicem. Cartea a fost scrisă în 1965 și era vizionară pentru politica petrolului. A fost confirmată rapid de criza din 1972, după care n-a mai fost niciun dubiu. Practic Dune e manualul războiului asimetric din deșert și inventatorul e Lawrence, în The Seven Pillars of Wisdom. (Vezi Lawrence of Arabia, ăla film). Și că vorbim de deșert, care în carte e un personaj în sine, Dune 2021 e făcut tot cu imagini din Wadi Rum, deșertul generic, unde a fost filmat inclusiv Marțianul cu Matt Damon. Dar de data asta avem niște imagini penibile din dronă, nicidecum maiestuostul deșert din Lawrence.

Militarismul e pe la 23, iar mizeriile woke sunt insesizabile, pentru că Dune deja avea femei puternice în poveste, iar faptul că Liet e interpretat de o doamnă de culoare chiar nu e bătător la ochi (cum a fost cu Ahile negru).

Ce lipsește și se simte grav este fiorul. Nimic nu te zguduie. Nici viermii, nici viziunile mistice, nici flotele spațiale. Singura chestie sci care m-a impresionat a fost tehnologia de transport a șenilatelor care adună melange.

Complet ratate scenele în care Villeneuve vrea să arate paralela între profeție și realitate (ex. moartea lui Duncan).

Ca și la Blade Runner 2049, regizat ofc tot de Villeneuve, a fost musai ca Dune 2021 să fie 3D, chestie foarte obositoare, dar probabil necesară pentru audiența de azi, a cărei imaginație se bazează pe RAM-ii device-ului și nu pe ai creierului.

Împăratul încă n-a apărut, Gurney încă n-a cântat la baliset, nici piloții Ghildei nu s-au arătat și nici situația tragică a apei de pe Arrakis nu s-a prezentat în splendoarea ei, cu servitori care ling apa dintr-o cârpă stoarsă de bogați. Probabil ca să nu plece publicul american cu idei din sală. Din păcate se simte prea puțin ideea ”străinii ne fură resursele”.

Pete de culoare din film? În sfârșit avem un Raban credibil. Paul e outstaged grav de Leto. Ideea de mentat a dispărut total, fiindcă orice gherțoi cu un Samsung are acces la mai multă informație decât toți mentații din carte. Viermele pare micuț. Ce m-a înfuriat efectiv e că a fost distribuit Jason Momoa în rolul lui Duncan Idaho și nu i-au arătat mușchii. Despre Chalamet nimic, pentru că n-a fost pe nicăieri.