Eating Animals (2017) – „Unele animale sunt mai egale decât altele”

Că marile companii sunt răul ăl mare, necuratu’, nu e vreo noutate. Dar că însuși capitalismul, pe-alocuri-și-anume-în-punctele-esențiale, e mai mult comunism decât capitalism, asta-i ceva la care eu, unul, nu m-am gândit. Poi, cum zice documentarul ăsta, cel puțin în industria halelii, capitalismul o dă la greu pe centralizare și planificare. Piața liberă e liberă mai mult cu numele: dacă vrei tu, mic producător, să plasezi niște produse cinstite, n-ai mari șanse – nu doar fiindcă ce ai ar putea costa un pic mai mult (că nu întotdeauna e cazul). Ci și din nșpe alte motive – unele mai ușor, altele mai greu, de înțeles. E o luptă cu morile de vânt. Zi mersi dacă supraviețuiești și atât. 

Între timp, noi, consumatorii, mâncăm ce găsim și ce e mai ieftin: atâta vreme cât ne permitem mâncarea respectivă, nu ne întrebăm ce punem în gură. Da, mai auzi la știri că băgăm în noi pui cu antibiotice, vaccinuri și altele, dar ridicăm din umeri. Habar n-avem că pericolele sunt mult mai multe – nici nu știi care-s mai mari. Mi-a rămas înfiptă-n creier o imagine din avion cu niște ferme industriale americane: în fața lor sunt niște bazine uriașe cu apă colorată într-o (frumoasă, de altfel) nuanță de purpuriu. Culoarea e de la sângele animalelor sacrificate – iar în apă sunt și altele (gen fecale etc.). Ghiciți unde ajunge apa aia? Dacă tot vorbim de poluare atmosferică, să ne gândim și la poluarea pânzei freatice. Și să ne mai mirăm dacă o să dea peste noi ceva gen gripa spaniolă, care, după Primul Război Mondial, a făcut mult mai multe victime decât însuși războiul… Pe acolo, prin zona aia a Americii, peștii încep să moară și lumea se miră de ce. 

Multe deep dark secrets sunt scoase la iveală în acest documentar – te cutremuri, te revolți, te întrebi: încotro. Afli că rase întregi de găini au dispărut sau s-au transformat doar ca să crească mai mari, mai repede. Cu alte cuvinte, mâncăm mutanți. Și animale care au fost chinuite. Foarte chinuite. Filmări făcute pe ascuns în marile ferme de animale (unele dintre clipuri sunt pe YouTube) arată obiceiuri abominabile, care te duc cu gândul la lagărele de concentrare. Copii, fericita văcuță Milka e un mit, una dintre cele mai mari minciuni. Răstălmăcind ironia din celebrul citat din Orwell: față de animalele care trăiesc în libertate, cele din fermele industriale sunt egale în nefericirea lor. 

E greu să vorbești la modul obiectiv despre un astfel de documentar, fiindcă te privește – vrei, nu vrei. Eu recunosc: mănânc carne vreo 360 de zile pe an – am încercat fără, nu e bine. Deci, n-aș renunța – pe principiul „mănânc și plâng, mănânc”. Nici categoria extremistă (ca să nu-i zic isterică) a militanților pentru drepturile animalelor nu mă impresionează: poate și pe ceapă o doare când o smulgem din pământ (ca să aduc un argument de grădiniță). Dar sunt lucruri peste care n-ai cum să treci, dacă ești om. Să chinui animale doar de dragul cifrelor de producție? Grav.  

În rest, dacă vorbim despre calitățile strict artistice ale documentarului: bine construit, cu adâncime dată de exemplele istorice, cu povești în care ai echilibru între (ultra)particular și universal, cu un pic de duioșie (micul fermier care își iubește curcanii, deși nu sunt niște blănoși pufoși care miaună și distrug sulul de hârtie igienică), cu un ton, per total, neutru (cum îi șade bine unui documentar), pigmentat pe alocuri de nostalgia față de vremuri în care eram mai oameni. Mai puneți la asta faptul că scenariul e adaptat după o carte a Jonathan Safran Foer (autorul extraordinarului roman Totul este iluminat) și că naratorul e Natalie Portman (bârfele spun că între Foer și Natalie se întâmplă ceva serios). 

Printre subiecte e atins și cel al lui slow food, care face furori printre hipsterii și oamenii din lumea bună de pretutindeni – chiar și de la noi, dovadă că o carte precum cea a lui Carl Honoré, Elogiu lentorii, e la a doua ediție. Și din care până și eu am învățat câte ceva deștept și folositor. 

Documentarul Eating Animals va fi proiectat la Pelicam în cadrul Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care va avea loc în iunie, la Tulcea. 

Notă: 8.5