extremely-wicked_poster.jpg Treij’de femei din șase state americane a omorât Ted Bundy, dar l-au prins c-o metodă nouă pe-atunci: comparația urmelor de mușcături cu mulajul dentar. Mai precis, urmele de pe fundul unei studente. Bundy, băiat sclipitor (eminent student la drept), le știa pe toate, mai puțin p-asta. Dacă stai să te gândești, nici nu e vreo chestie ultrasigură, gen test ADN. Până la urmă, de-aia s-a și abolit – zic eu – pedeapsa cu moartea, că niciodată nu știi sigur ce și cum, progresele științifice ulterioare pot să demonstreze că te-ai înșelat, c-ai electrocutat omu’ de pomană. 

Dar filmul nici n-o științifică, nici n-o dă pe detectiveală, nici măcar pe hai să facem o excursie în mintea lu’ nenea Bundy, să vedem orori de la apropiere și cauze gen copilărie schingiuită cu „marș la teme că te jupoi de viu” etc. Deci, fetele care citiți Cum afli dacă e psihopat și altele din aceeași categorie, s-ar putea să fiți dezamăgite (oh, sunteți atât de multe?!). Sau poate nu, din cauză că un pic de mister și un Zac Efron cu nudul cotropit de fibră-pătrățele. Poate, după ce-l studiați temeinic pe ăla care vă face curte (sau pe ăla nesimțit, care nu vă face curte și nici gay nu pare a fi), v-apucați și cercetați niște istorie. Că până la urmă, Ted e istorie, altfel nu ne-am permite așa o privire detașată (ba chiar și miștouri). Ce înseamnă percepția omului...  

Îți ia mai mult ca de obicei să găsești despre ce e vorba în propoziție. Culmea, dacă vă spun, stric surpriza. O fi nașpa să nu să dau un sinopsis? După câteva momente de reflecție, am decis că nu. Mi se pare că e o chestie faină. Ca și cum, oamenii au plecat de la o idee și s-au sucit pe parcurs și totuși le-a ieșit ceva decent. 

Câte ceva tot tre să spun, ca să știți la ce să vă așteptați, dacă merită sau nu să vedeți filmul. În primul rând, că abia m-am abținut să n-o spun de la început... Deci, apare Sheldon Cooper. Adică Jim Parsons. Pe post de... procuror general. (Să vezi reacții în sală.) Și John Malkovich, pe post de judecător. Iese caterincă? Suficient cât să ne fi dorit ca procesul să fi avut o parte mai babană în film. Bundy/Efron face șou-megașou sub privirile galeșe ale gagicilor (care sunt împărțite în doo categorii: una îl crede nevinovat, cealaltă nu, dar tot se umezește). I se zice charismă. Noi mai știm charismatici din ăștia – care, eventual, îți compară BWV-ul 988 interpretat de Nikolaevna cu interpretarea lui Ishizaka în timp ce de fapt se gândește dacă să-ți facă rinichii pane sau după rețeta devilled kidneys. În acest sens, acest Ted Bundy din 2019 nu e ceva spectaculos. Realizatorii lui și-au dat seama că nu se pot lua la parte-n parte cu serialele cu psihopați, așa că au mizat pe altele. Iar nu pot să vă spun. Trebuie doar să știți că sunt și niște răsturnări de situație. Plus că ar fi mai bine să nu știți (mai) nimic despre harnicul serial killer. Cu atât mai puțin despre gagică-sa, care a scris cartea după care s-a făcut filmul. Care gagică, iată, a supraviețuit – dacă semăna cu frumusețea de Lily Collins, chiar ar fi fost păcat să nu. Ei, una dintre întrebările firești e: cum de-a supraviețuit. Cum de se tot întorcea la ea și n-a vrut să-și încerce dantura și pe fundul ei? Ce-i drept, vorba lui Bundy (Al Bundy), there is no place like home, dar totuși... Ne răspunde filmul? Nu pot să vă spun. (Nu vă enervați.) 

Mottoul filmului e un citat din Goethe care zice cam așa: puțini oameni au suficientă imaginație ca să vadă/înțeleagă realitatea. Așa închei și eu, lăsându-vă să vă imaginați ce-aș fi putut scrie în continuare (nu neapărat despre realitate, care știm bine că e construită de roboți, care etc.). 

Notă: 7 

nota_7.jpg

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Wednesday, 24.04.2019 12:18 Cronica de film

National Cinematografic