Ghostbusters 3D (2016) – Uitați de pokemoni! Au sosit fantomele!

O ofertă de nerefuzat, măcar dacă-l ai în vedere pe Slimer, fantoma bulimică și cu aspect de jeleu verde, și companionii săi, alături de care dă ture prin New York-ul panicat, chiar în mașina firmei ghostbusterșilor – culmea tupeului! 

Ce-i drept, Slimer e cam singurul care păstrează tradiția din 1984, cea de a șicana. Anul ăsta, fantomele au renunțat la ghidușii (gen cărți plutind prin aer, fișe zburând elegant prin aer, sau cărucior care o ia razna, ca în sequelul din 1989). În tonul vremilor actuale, mai sumbru, nălucile trec direct la atac. În prima linie, Gertrude, spiritul unei cucoane din secolul al XIX-lea care și-a omorât servitorii (cine știe de ce), își varsă năduful (a se citi „ectoplasma”) pe trei dintre protagoniste, care sunt pur și simplu în extaz în fața ei („oh, you are gorgeous”). 

Reboot-ul îndrăznește să înlocuiască distribuția masculină cu patru gagici având, întrucâtva, caractere similare (și, da, una dintre ele e melanică, să-i corespundă lui Winston Zeddmore/ Ernie Hudson). Erin (Kristen Wiig) preia rolul cinicului Venkman (Bill Murray): e om de știință „serios”, și-a renegat (ascuns cu grijă) „rătăcirile” din tinerețe, când, alături de Abby (Melissa McCarthy) a scris chiar și o carte despre fantome. E pe cale să ocupe un post la universitate, dar, logic,  e dată afară imediat ce se află că tocmai a „văzut” o fantomă (youtube-ul ăsta…). Celelalte două din viitoarea echipă, Abby și Jillian Holtzmann, sunt și ele azvârlite în stradă din universitatea unde își efectuau cercetările paranormale (acestea desfășurându-se de ani buni doar datorită faptului că nimeni nu știa de ele până în momentul respectiv). Celor trei li se alătură negresa Patty, lucrătoare la metrou (cum bine știm, loc predilect al răutăților din alte dimensiuni) care are, cum susține, cunoștințe de istorie a orașului New York. (Lucru care rămâne în fază declarativă, fiindcă scenariștii uită să-i dea ceva de făcut consistent pe tema respectivă.) 

Nu în ultimul rând își face apariția Kevin (Chris Hemsworth), pe post de… secretar. Pe cât de arătos (Erin face pic pic pic de cât se udă), pe atât de prost. I-ar fi mers de minune replica lui Kelly Bundy: salvați planeta, că dacă se duce planeta, urmează Pământul. Kevin e varianta masculină a lui Kelly. În 1984, secretara era o nesimțită care n-avea chef să răspundă la telefoane. Kevin pur și simplu nu știe cum s-o facă. Thor trebuie să se fi amuzat maxim în rolul ăsta. (Care rol, o să vedeți, are un twist drăguțel.) 

Avem deci patru tipe gata să înfrunte scepticismul oricui, inclusiv al publicului/ fanilor vechii gărzi. O aluzie meta- ingenioasă e strecurată apropo de reacțiile comentatorilor pe youtube: fetele sunt revoltate la cuvintele unuia, Ain’t no bitches gonna bust no ghosts. A, da? Staț că vă arătăm noi cine ce cum! Și mi se pun ele să tăbăcească fundurile eterităților lor, vai vai. 

Dar cu ce/ cine ne luptăm, mai precis? Cu Rowan, care-i viu și cu gânduri de răzbunare pe omenire, gata gata să dea drumul la robinetul cu spirite, frustrate ca și el. Ce i s-a cășunat așa pe noi, numai el știe – ceea ce nu e tocmai în regulă, scenaristic vorbind. În general, motivațiile, de-o parte și de alta a frontului, sunt vagi. (Ce a determinat-o pe Erin s-o rupă cu fantomologia și să se apuce de fizici? În ciuda colaborării cu prietena ei și mai ales că în copilărie avu episod c-o vecină moartă. Și mai ales că, așa fiziciană cum se crede/ vrea, încă n-a auzit de teoria corzilor, având în vedere că înainte să fie dată afară din universitate murmura ceva cum c-o să unifice teoria relativității cu mecanica cuantică? Da, scenariștii ar fi putut să fie mai atenți…) 

Mai sunt chestii lăsate în aer (o scenă de hipnoză colectivă etc.). Dar cine să protesteze, când acțiunea plesnește de vitalitate și umor de se hăhăie sala minute în șir? Și asta (apropo de cei care cunosc seria), în ciuda faptului că evenimentele importante sunt aidoma celor vechi (lipsește doar romance-ul dintre Venkman și Dana cea posedată de demon, rolul cel mai sexy al lui Sigourney Weaver din întreaga carieră). Și (privitor la cei care n-au văzut primele Ghostbusters) în ciuda faptului că umorul e cam de aceeași factură ca acum treizeci și ceva de ani. 

Multe sunt ca atunci, inclusiv gadget-urile (delicios vetuste) și costumele (exact aceleași). Ceea ce ne face să bănuim că noul Ghostbusters e mai mult un omagiu și e destinat mai degrabă fanilor. Aceștia se vor bucura la apariția, în cameo, a membrilor fostei echipe (inclusiv, dacă am văzut bine, a actorului și coscenaristului Harold Ramis, mort în 2014, sub forma unui bust de bronz într-un plan secund). Murray se bucură de cel mai consistent cameo, care stârnește imediat zâmbetul, având în vedere că joacă rolul unui myth buster (are pretenția că demontează șmecheriile paranormale). Din păcate, din respectivul rolișor lipsește ceva. 

Cea mai interesantă parte a omagiului e următoarea. În 1984, în climax, îl aveam pe Omul de bezea Stay Puft supradimensionat: fusese adus în scenă din amintirile din copilărie ale unuia dintre protagoniști, care, cum mărturisește, s-a gândit la ceva total inofensiv, ceva „frumos”, care n-ar putea face rău nimănui. Evident, se înșală. În 2016, locul lui Stay Puft (prezent și el, de altfel) e luat chiar de celebra mascotă a firmei (da, fantomica aia pe care o vedeți și pe afiș, în semnul de interzis). Mesajul autoironic mi se pare clar. Alte mici jocuri pe marginea vechilor simboluri (țeava pe care coboară pompierii din primul film e luată de fete drept bară de striptease!) sunt strecurate pentru fani. 

În același timp, percepția supranaturalului plătește tribut noii viziuni, supuse evoluției tehnologice. La un concert de hard metal (unde, în public, o să-l vedeți pe Ozzy Osbourne), apariția unui spirit gen gargui înaripat stârnește entuziasmul spectatorilor, convinși că e vreo hologramă. Pe de altă parte, primarul New York-ului (Andy Garcia) încearcă să-i liniștească pe locuitori declarând că e vorba de halucinații cauzate de arme biologice. (Scena în care, total crizată, Erin se duce peste primar în restaurant să-i spună că s-a spart conducta cu fantome este o bijuterie comică.) 

Melissa McCarthy  este, cum altfel, tonică și inspirațională. Dar, de departe, show-ul îi e furat de Kate McKinnon (pe care o văd prima oară într-un film): Jillian Holtzmann face senzație. Jargonul binecunoscut fanilor (fantomă clasa 4/ 5, rază tractoare invertă etc. etc.) îi șade chiar mai bine decât vechilor vânători de fantome, iar mimica, „fizicația”, e pe măsură. 

Dialogurile sunt un haz permanent. Chiar dacă nu mai avem replici memorabile, precum cea a lui Murray, „Human sacrifice, dogs and cats living together, mass hysteria!”, multele referințe la cultura (cinematografică) pop compensează cu brio (chiar și cea, destul de la îndemână, la filmele cu Patrick Swayze). 

Primul film din serie, cel din 1984, încă este considerat de mulți ca fiind cea mai bună comedie horror din toate timpurile. (Să ne amintim că a surclasat la încasări Indiana Jones and the Temple of Doom, apărut în același an.) Asta poate explica de ce scenariștii și regizorul Paul Feig sunt atât de reverențioși față de original. Chiar și așa, și în ciuda multor defecte, le-a ieșit o treabă minunată. 

De văzut cu mic, cu mare. 

(Eu l-am văzut aseară în sala Epika de la Băneasa, unde s-a dat drumul la un aer condiționat de-a dreptul dușmănos, poate cu intenția de a ne face să simțim pe pielea noastră proximitatea fantomelor – după cum se știe, răcoarea e primul semn că bestiile sunt prin preajmă.) 

Notă: 8