Horrible Bosses – un film… să-l dai la şefii tăi!

Dacă scenariştii au vrut s-o vadă pe Jennifer Aniston juisând când i se face şi i se drege (absolut peste tot), atunci pot să bată gimme five şi să treacă la următorul script. Problema spectatorilor cu care imaginaţia nu e la fel de darnică este că, într-adevăr, Aniston face o partuză dirty, numai că doar din vorbe şi chestii neprihănite gen înghiţitul bananei şi simulări mai mult comice decât sexy.

Se pare însă că ambiţiile scenariştilor se opresc la fantasma cu the cock craving milf-a Aniston the bitch. În timp ce dialogurile şi motivaţiile sunt de nivelul unei oarecare frământări intelectuale (vezi reflecţiile personajului principal şi cum se pune problema cu eradicarea răului), situaţiile sunt din vreun draft nefolosit cu Bugs Bunny.  

So… Cine nu vrea măcar o dată pe săptămână să-şi omoare şeful (sau şefa – ca să nu fim acuzaţi de sexism), ăla are o problemă. Îi înţelegem pe cei care vor să-i termine repede, fără să-i chinuie zile în şir într-un beci, dar nu-i înţelegem pe cei care se resemnează în faţa destinului implacabil numit „şef”. De aceea, we take it for real, gentlemen! Vrem comedie neagră!

Hărţuirea sexuală a unui bărbat cât şi ca un şoricel de către o superbunăciune ca J An (dentistă cu fixaţie orală) poate fi amuzantă, dar mult prea exagerată ca să o introduci într-o comedie cu ceva ton serios (a se citi „ură”). Culmea, băiatul nu e gay!

Soluţii precum celularul cu toate datele posesorului pierdut în apartamentul boss-ului şi urmarea – hai să-i omorâm între ei – sunt atât de facile că le baţi obrazul că până şi în sitcomurile noastre găseşti unele mai ingenioase. Tragedia este că şi aşa se împiedică în fire. Adică, pe strada unde se petrece crima sunt camere de luat vederi, dar fix crima din faţa casei (mult prea imprudentă în orice situaţie) nu se vede/ nu este înregistrată. Mda…

Dacă spectatorii cu Y în cromozomi se bucură un pic de Jennifer, fetele o să aibă un şoc în faţa unui Colin Farrell hidos. Rolul de coloratură al lui Farrell este mult prea măiestru pentru restul filmului, astfel că irlandezul se vede şi cu imaginea deformată (la propriu) şi neînţeles.

Cumva de aceeaşi parte a neînţeleşilor, parcă nerealizând că se află într-un scenariu de carton, Kevin Spacey se desfăşoară atât de serios încât îl rupe în toate părţile, contribuind astfel la dezastrul de ansamblu.

Punctaj: 6 (pentru amuzantele sforţări don quijoteşti ale lui Spacey şi Farrell)