How to Be Single (2016) – Sau: Cu ce să-ți torturezi iubitul de Valentine’s Day

Cu acest nou rol care o aruncă în plina de necunoscute și primejdii lume a îndrăgostelii, Dakotei Johnson pare să-i lipsească palmele la fund (hai că știți despre ce vorbesc). Fiindcă e cam leșinată și cu tonalitate spre minor. Iar e pasivă, iar se lasă la voia organului: cea mai bună chestie din tot filmul e conceptul (o fi original?) de dicksand, combinație între pardon de expresie și nisipurile mișcătoare. Autoarea lui, roommateasa supraponderală devoratoare de bărbați Robin (Rebel Wilson), explică: Alice (Dakota) cade în scule ca în nisipul mișcător. Cu siguranță că termenul își va face loc în jargonul copilelor anglofone de pretutindeni. 

În același timp, Alice/ Dakota (și naratoare-filozoafă) e o simpatică: poate că fetele cuminți (a nu se citi neapărat „supuse”) o vor adopta ca model. Timiditatea ei te face să zâmbești și să deschizi brațele involuntar, iar atunci când a rămas fără cuvinte și doar chicotește (faza când o lasă pe soră-sa pradă unui admirator), e… ah. 

So, avem un personaj făinuț (ar fi mers de un secundar pe partea de sprijin afectiv), ce facem cu el? Aici, scenarișii (moamăă, câta lista) cam ridică din umeri și lasă personajul să se descurce singur, în virtutea CV-ului, cum s-ar spune: la început de film, donșoara e în despărțire cu iubitul, se aruncă în brațele primului venit, se aruncă în brațele celui de-al doilea venit… ăăă, scuze, cred c-am adormit. 

Grăsulina, exploziva, Robin (Rebel Wilson într-un rol tras la xerox după Pitch Perfect  ) te mai scoate din amorțeală cu intervențiile ei, iar evoluția sa, la un moment dat, devine chiar mai interesantă decât a personajului principal. Care, oricum, își împarte cu generozitate povestea cu alte tipe: Michelle, o dateriță de profesie (da, din alea care umplu site-urile de matri așa cum bărbații joacă la 6 din 49, adică inutil) și sora Megan, care e doctoriță și are revelația că vrea copil. Din eprubetă. 

Nu vă va fi greu să decantați mesajul: uneori, mai importante sunt familia și prietenii decât iubiții. Astfel, obligatoriul negru va sta în cumpănă dacă să se combine sau nu cu Alice, fiindcă el are o fetiță, la care ține într-un fel dubios (nu, nu dubios în sensul ăla, doar dubios). 

Bun, deținem mesaj. Next? Next nu-i nimic: situații văzute de catralioane de ori, poante auzite de o sută de catralioane de ori (mă rog, în forme foarte apropiate ca formă și conținut). Lipsă agresivă de conflict (toată lumea e sau tinde să fie de-o sinceritate stupefiantă), n-ai măcar seducție&lacrimi-de-după, o sinucidere acolo (da, glumesc). Dacă e vreo părere de poveste în toată treaba, e atât de clișeu că practic n-o poți depista. Cu mici excepții, fetele o duc din petrecere în petrecere și sărbătoare în sărbătoare: deh, sunt fane Bridget Jones și Sex and the City. (La un moment dat, Alice, sfioasă, îi zice lui Robin că îi place să citească… Zău?) Single-ul din titlu (cum știți, nu există echivalent în română) e doar o cochetărie și o minciună prin omisiune: cum să fii single câteodată, uneori, din când în când (eventual, când n-ai încotro, ca în cazul lui Alice). E aici vreun curaj? Nup. 

Finalul, dezvoltat apatowian (oameni buni, mai încercați și altceva decât Apatow), are momente bunicele, așa că, sub imperiul ultimelor impresii, ieși din sală cumva mulțumit. Până la urmă, sunt și bancuri drăguțe (se râde), iar procentul de scârboșenii e tolerabil. 

Notă: 6