Înfruntarea Titanilor – Prima femeie care şi-a pierdut capul în faţa unui bărbat!

Nu, nu e vorba de Moni Columbeanu în faţa lui Ricky Martin de România. Ci de Meduza, o Gorgonă încăpăţînată, plină de venin (de la zecile de şerpi pe post de plete), pe care dacă o vezi te faci stană, mai ceva ca atunci când te-a prins profa de chimie cu formulele în palmă sau maică-ta cu prima revistă hardcore. Iar fericitul e Perseu, unul care nu prea ştie pe ce lume e, ce rost are şi mai ales că e semizeu până nu-i bagă ăştia din film minţile în cap.

Înainte să te duci la filmul respectiv, te avertizăm că Înfruntarea Titanilor nu e scoasă dintr-un manual alternativ de mitologie, aşa că dacă vrei să ai notă de trecere învaţă de unde-ţi zice profu’. Pentru că filmul cu pricina fosăie de licenţe (a nu se citi „examene”, din alea din care dă fratele tău mai mare pe la facultate).

Probabil că profa de literatură v-a zis că în antichitate se pun bazele structurii narative: introducere, conflict, punct culminant, deznodământ, personaj principal, erou, băieţii răi, gagica-recompensă. Ce nu ţi-a spus, probabil, e că 90 la sută dintre filmele hollywoodiene au aceeaşi structură şi că ea se regăseşte şi în Înfruntarea Titanilor. Deci,  dacă eşti atent la film şi ai un pic de fantezie, poţi să bagi şi tu un scenariu asemănător, adaptat la spaţiul carpato-danubiano-pontic şi pe care îl faci cu un buget de vreo zece mii de ori mai mic.

Astfel, Perseus poţi fi chiar tu, o bagi în film pe post de Andromeda pe Jojo (care probabil n-a mai apucat să se îmbrace de la Poker-ul lui Nicolaescu, aşa scapi de dilema recuzitei), în rolul Meduzei o bagi pe Criza financiară, Hades este Boc, iar Zeus Băsescu. Ai Pegas-ul lui taică-tu din beci, pe care-l mai tunezi un pic cu nişte plastice care să păcănească la spiţe, te lupţi cu nişte maidanezi pe post de scorpioni uriaşi, îi dejoci planurile lui Boc de a-l înlocui pe Băsescu şi salvezi lumea fără ca ea s-o ştie, ceea ce e şi mai nobil şi mai puţin stresant pentru tine, că nu mai trebuie să dai autografe şi să suporţi privirea plină de recunoştinţă a naiadelor, nereidelor, ondinelor, vestalelor şi a altor figuri mai mult sau mai puţin mitologice.

În film, n-ai nevoie nici măcar de microfoane sau celulare, că oricum toată lumea ştie ce gândeşte toată lumea. Şi poţi să născoceşti orice, pentru că ai învăţat la filozofie că „mythos” e echivalentul lui „abureală”.

P.S. După cum se poate observa, articolul de mai sus se adresează tinerilor sub 18 ani. Ca şi filmul, de altfel. A nu se înţelege că-l considerăm ca făcând parte din bibliografia obligatorie.