Just Go With It – just cut it!!!
Începând cu această dată, pentru o mai obiectivă evaluare a filmelor (dacă aşa ceva e posibil), TNR punctează – şi chiar premiază – filmele!
Nu mă aşteptam la mare lucru de la filmul ăsta. Totuşi, mă bucuram că o s-o văd pe Nicole Kidman (:x :x). Însă, vorba unui personaj din Neil Gaiman, „bucuria s-a scurs din mine precum pişatul unui băieţel într-un bazin de înot într-o zi caniculară.”
Povestea, demnă de un teatru de păpuşi medieval e, până la un punct cam aşa: chirurgul plastician Danny Macabee agaţă tone de gagici cu o verighetă care a fost adevărată, dar acu’ e falsă, adică a expirat, adică n-a fost niciodată valabilă, adică în fine… Din start, story-ul te situează într-o zonă a burlescului à la Benny Hill, doar că băeţii par a nu se sesiza şi o tapetează cu o culoare mai degrabă pastelată, ca să-i dea un aer cât mai „romantic”. Cu alte cuvinte, ce, ne jucăm?! Avem poveste cu morală profundă, ce ştiţi voi…
Aşa deci… Şi cum mr. Macabee îşi duce traiul între o operaţie cu vreo hidoasă (altă chestie de „seriozitate” şi pentru care merită cu prisosinţă cele 7 drujbe) şi gândindu-se cum să-şi mai exploateze inelul magic, iată că apare blonda care ar fi câştigat miss Germania în 40. Şi mai e şi matematiciană. La ea nu ţine treaba cu bărbat însurat-dar-cu-probleme-în-căsnicie. Fiindcă 1+1+1=3 şi nu-i plac chestiile fără soţ. Adică, da, dar să nu fie soţul alteia. Totuşi, se îmbunează când aude de planurile lui Danny de a divorţa şi vrea s-o cunoască pe soţie şi pe copii.
Aici intră în scenă un Adam Sandler cu un aer de buldog subnutrit şi molestat, care se gudură şi schelălăie din te miri ce şi o Jennifer Aniston cu doar câteva minute de glorie (da, din aia cu care ne-a tot obişnuit: şoricelul cenuşiu devenit pisică persană). Evident, în lumina feericei piese pe care o joacă, ei „uită” că sunt doar actori, destinul le joacă feste (sub forma unei Nicole Kidman pe care va trebui să fac terapie ca s-o pot scoate din minte), îi uneşte, bla bla. Totul fiind condimentat cu bancuri pur şi simplu groteşti (făcute doar pentru a servi situaţiei şi a împinge căruţa mai departe).
Punctaj: 7 drujbe (se notează cu 1-10 drujbe pentru horror involuntar)
Iată şi o mostră de montaj dintr-o producţie de 80 de milioane de dolari. Merită un premiu special, constând într-un exemplar din „Manualul monteurului amator”, pentru următoarea demonstraţie de măiestrie:
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.