Knight & Day – ofertă: acţiune all inclusive

La început a fost lista… Lista cu ce era de bifat. După ce au bifat tot, tot – curse de maşini cu piruete în aer, motoare nervoase, bătăi în avion, aterizări forţate, elicoptere, bătăi în tren cu defenestrările de rigoare, rafale de gloanţe în locuri exotice – au răsuflat uşuraţi, şi-au pus centurile de siguranţă şi s-au pus pe treabă. Faza cu smardeala pe submarin au lăsat-o pentru partea a doua, că n-a mai încăput sau era Tom Cruise la vreo conferinţă scientologică.

Pistolu’ şi mintea plată, ce agent eram odată! Tom nu mai e ce-a fost, asta clar. Ori a îmbătrânit, ori l-au înlocuit scientologii cu vreo sosie sau vreo clonă, că parcă nu e el. Şi asta tocmai fiindcă se chinuie din răsputeri să fie el, cel de odinioară. Deci: clonă, clar. În plus, e şi mai ieftină decât Tommy. Şi chiar poate să continue mitul cu cascadoriile făcute de unul singur.

Pe de altă parte, răţuşca de Cameron Diaz e fix în rolul vieţii ei: bunoacă, uşor pitzi, derutată, miorlăindă, cu multă invidie de penis (nu scăpaţi cuvântul „obscen” până nu verificaţi sintagma în dicţionarul de psihanaliză, da?). Victima perfectă pentru un agent secret sadic, ca să experimenteze pe ea toată lista de la început, inclusiv ceva şarm masculin inerent şi nişte replici decente. Când face pe deşteapta pică de proastă, când face pe proasta îi enervează pe toţi. Tommy se învârte pe lângă ea mai ceva ca Speedy Gonzalez, de trebuie să dea înapoi şi să reia cu încetinitorul, că n-o duce prea mult memoria de RAM. Ai senzaţia ca scena obligatorie de sex o să fie în fugă, cu pantalonii în vine, ca în bancul ăla. Partea proastă e că uneori nu ne prindem nici noi ce naiba face mr. mission impossible, ca în faza în care îl agăţaseră cu capul în jos nişte derbedei de mascaţi şi în momentul următor era din nou gata de action.

Knight and Day nu e nici prea prea şi în niciun caz foarte foarte. E ca un tocilar de note bune, dar fără talent. Oricum, faţă de cuplul Kutcher-Heigl (Killers), Cruise-Diaz e sus, hăt, la înălţime. Având un astfel de termen de comparaţie, e normal să fim indulgenţi, nu? Mai e de menţionat că finalul e uşor ieşit din schema clasică. Dar nu salvează mare lucru.