Konferenz der Tiere – pace, pace între multe dobitoace!…

Konferenz der Tiere – pace, pace între multe dobitoace!…

…Dobitocul cel mai mare sunt chiar eu! Că am pierdut timpul cu filmul ăsta. Deci, chestia asta n-are ce căuta la cinema. Dacă totuşi le-aţi promis progeniturilor că o să mergeţi să-l vedeţi, echipaţi-vă cu laptop-uri, ipod-uri, tablete, cărţi+lanternă, orice care să vă ţină ocupaţi o oră jumate. Bineînţeles, copiii peste 3 ani ar fi bine să vă urmeze exemplul.

Ce e cu adevărat intrigant: Stephen Fry a luat partea leului la propriu. În varianta în limba engleză e vocea lui „Socrates”, leul vegetarian. Come on, man! (Pentru cine nu ştie, Fry nu e numai un actor bun, e un fel de geniu… Recomand oricui romanul Mincinosul.) Hm… O fi vreo cabală în tot filmul ăsta, de care nu mă prind. O fi având vreun scop ascuns, altul decât să ne facă pe noi proştii să râdem ca la un Shrek sau Ice Age.

So, nimic de râs în animalierul ăsta, cu toate că e clar că încearcă din răsputeri să-ţi gâdile umorul, cu bancuri şi faze care-ţi amintesc de clovnii angajaţi la petrecerile de la McDonald’s (şi mă refer la ăia lipsiţi de talent şi inspiraţie). Doar că ăia se străduiesc să-i înveselească doar pe puşti, nu şi pe părinţi. Dacă îi zici unui ţânc pe tonul lui de Niro „are you talking to me?”, iroseşti bancu’. Referinţa asta nu e singura în Konferenz. Deci, cei care l-au făcut nu plănuiau să-l vândă la JimJam…

Do not mention 3D-ul, care parcă e făcut de cei care realizează reconstituiri de accidente rutiere. V-au luat americanii, liebe Deutsch!

Scenariştii (patru vlăjgani plus autorul cărţii) şi regizorul şi-or fi spus că scopul scuză mijloacele. Adicătelea, hai să facem educaţie eco puştilor fără să se prindă. Ce dacă iese un film stupid, important e mesajul, nu? Şi, ca atare, au lipit în toată clovnăreala o bucată tragică (întâmplător, emoţionantă în felul ei). O ţestoasă de 700 de ani îşi interpretează cântecul de lebădă pe motive ecologiste: ce najpa sunt oamenii, adevăratele fiare, nişte nesimţiti, care fac ce vor cu natura etc etc.

La asta se adaugă consideraţiile lui Socrates-leul (băeţi, dar de ce nu i-aţi spus voi Kant, că era mai uşor de reţinut?). Care leu, dacă n-aţi reţinut, e vegetarian. Şi se ocupă cu păstratul păcii şi armoniei între animale.

Periculoasă treaba! Cred că e ceva sens în bănuiala mea cu cabala, doar că, mai degrabă, e vorba de o tentativă de spălare a creierelor. Cu cât începi mai de timpuriu să menţii igiena, cu atât e mai eficientă.

Premiu: lui Stephen Fry, o operaţie estetică gratuită, un paşaport fals şi o viză pentru Bali

nota_3

 

Punctaj: 3

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Poate vrei sa vezi si

Rubrica lui Ovi