Legion – Strânge din dinţi sau ascute-ţi-i

După binecunoscutul principiu mater certa, pater incertus, o duduie dintr-un colţ de deşert american, în care, aşa cum ştim din alte filme americane, vântul zgâlţâie becurile şi te umple de praf, e pe cale să nască un bastard, cu toate că gagica are un boyfriend, care boyfriend ştie că n-a contribuit cu nimic la zămislire. Cam ca unul Iosif, într-o poveste de acum 2000 de ani şi mai bine.

Acest Iosif e fiul unui Dennis Quaid scos de la naftalină, dar încă funcţional, care învârte între degete o brichetă cu toate că s-a lăsat de fumat şi se supără rău de tot pe un televizor mai vechi decât cel al bunicii din Moviliţa pentru că nu mai transmite meciuri, ci purici şi, din când în când aberaţii fără noimă despre îngeri.

Bastardul ajunge, nu se ştie cum, obiect de scandal precum în cer aşa şi pe pământ. Pentru că se pare că e singurul care l-ar face pe şeful suprem, alias Doamne Doamne, să se răzgândească şi să nu închidă biznisul cu omenirea, pe care e tare supărat. Cum? Nu trebuie să ştim noi, muritorii de rând.

Aşa că, după o introducere din care abia ghicim ce se întâmplă, intrăm direct în povestea filmului Legion. Mai precis cu o bătrânică de modă veche, picată în colţul de deşert de care am pomenit (care se mai cheamă şi Paradise Falls, ca să ştii că e un loc predestinat) pe nişte cârje. După ce îi înveseleşte cu atitudinea ei pozitivă pe toţi depresivii şi scepticii din zonă, se pare că nu-i convine friptura servită, că nu e suficient de în sânge şi începe să îndruge verzi şi uscate despre copilul ce are să se nască. Apostrofată, bătrânica îşi dă arama pe faţă. De unde era invalidă, începe să se caţere pe pereţi să crape de ciudă orice puşti parkourist şi să-l lase fără job pe Spiderman. Noroc că Dennis Quaid şi cei din jur se prind la timp şi, fără s-o mai întrebe „da’ de ce ai ochii aşa mari şi dinţii aşa ascuţiţi, bunicuţo”, o termină cu un puşcoci respectabil înainte să facă pagube majore.

Cu alte cuvinte, băbuţa a zis „let’s get the party started”. Un party la care sunt invitaţi o tonă de zombies cu pupilele dilatate şi dinţi de rechin şi doi arhangheli (Mihail şi Gavriil), unul mai rebel decât celălalt, care ajung să se bată şi să se omoare între ei, ca să vezi că au şi ei slăbiciunile lor, că şi ei sunt oameni, chiar dacă unul dintre ei e mai tare în pană decât celălalt. Mihail se pare că programat să-i iubească pe oameni, nu poate fi rebootat. Până la urmă, tot şeful suprem hotărăşte cine, ce şi cum câştigă, aşa că să nu te miri dacă de anul viitor o să se facă schimbări în calendarul bisericesc, adică Sfinţii Mihail şi Gavriil vor fi sărbătoriţi separaţi, unul dintre ei ca martir. Ce ţi-e şi cu planurile divine…