Made in Dagenham – sex equality = no(t) sex!

…It’s a war! Fi’ncă, vorba lui Eduardo Mendoza, disjuncţia este clară: englezoaicele respective ori au o problemă cu maşinile în general, ori nu consideră Fordul suficient de sexy pentru ele. Adicătelea, relaţia femeie-maşină este total alta decât o ştie orice bărbat normal: show-room, costume minuscule, forme feline trecute prin solar, atitudini sugestive expuse cu generozitate camerei de telefon mobil…

Total pe altă lume (ce-ţi face munca asta), ‘nglezoaicele noastre se trezesc că vor drepturi salariale egale cu bărbaţii. Vor să câştige bani din muncă! Altfel lasă Fordurile în carcasa goală, fără scaune, fără bancheta din spate, să nu mai aibă unde să le înghesuie şmecherii.

Zis şi făcut… Greva se prelungeşte. Una dintre fete e împinsă la înaintare şi începe să se creadă o Jeanne d’Arc a epocii postindustriale. Omul ei, băiat bun, trece el la cratiţă şi lighean, în timp ce ea o ţine dintr-o şedinţă în alta. Iar greva se prelungeşte până rămân cu toţii şomeri. Masculii, mai întâi amuzaţi, încep să se uite urât şi să se dezică.

Conflictul nu întârzie să apară şi el, sub forma unuia uns cu toate alifiile trimis de Ford de la mama lor (de capitalişti imperialişti) să caute după niscaiva schelete prin dulapurile celor implicaţi. Dacă pe masculii sindicalişti reuşeşte să-i pună la respect, cu inconştientele alea mici n-o scoate la capăt. Ale dreaq feministe!

Made in Dagenham este un filmuleţ (ca să respectăm proporţiile faţă de Hoffa, de exemplu) bine făcut, haioşel şi amuzant. Fără tensiuni inutile (dacă nu e neapărată nevoie, de ce să le bage!?). E vesel (cu mici excepţii) şi inteligent. Cu toate că nu îi văd targetul principal, în afară, poate, de coafezele cu ceva pretenţii. Nu prea respiră istorie şi psiho-abisalităţi.

Extraordinara Sally Hawkins în rolul liderului Rita O’Grady reuşeşte să dea adâncime unei poveşti plate şi previzibile ca ploaia londoneză. Împreună cu Bob Hoskins, salvează filmul de la a fi doar de nivelul unei timide producţii tv marca Thames.

Premiu: o excursie la Apaca (să vadă că româncele noastre nu vor Kent, nu vor valută…)