Mars Needs Moms – A zemeckified Disney

Fiindcă o fi Zemeckis „doar” producer în acest caz, dar se vede de la o poştă că şi-a marcat filmul cu grijă, ca un alpha male ce mi-e. Pune Mars lângă Polar Express, A Christmas Carol şi Monster House (unde iar e doar producer) şi o să vezi similitudini cu ghiotura.

Mie, unul, sincer, îmi place stilu’. E drept, nu e suficient de dark ca să-l guste numa’ connaisseurii. Totuşi e suficient ca să-l arate disneyfilii cu deştu’ ca pe încă o oaie neagră din turma lui Walt. Şi simpatizez cu oile negre: cu cât sunt mai puţine şi mai negre, cu atât sunt mai curajoase. Nu că Mars s-ar ridica la nivelul vreunei capodopere precum Tangled (ca să mă refer la ceva recent). Dar e un film cu ceva însuşiri de remarcat.

Una dintre ele ar fi un soi de seriozitate când e vorba de chestii mari, gen sentimentele filiale. Şi dacă vrei să vorbeşti pre limba universală împărtăşită atât de mucoşi, cât şi de cei care au fost cândva mucoşi, tre să ai măcar o scânteie de autentic în ce zici. Şi asta poate că displace disneyologilor, care o văd ca pe intruziunea unui corp străin în diafanul cu care am fost obişnuiţi.

Mars Needs Moms e, ca să ancorăm în clasici, un cyber Pinocchio. Puştiul Milo este obrăznicătura de lemn, mă-sa este bătrânul Geppetto, iar Marte e balena care l-a înghiţit pe bunul părinte, amărât de năstruşniciile păpuşii recalcitrante. Căinţa lui Milo e înduioşătoare – cu toată neputinţa xD-ului faţă de literatură. Totul, cu un iz de Total Recall, care se simte mai ales spre final.

Pe urmă, dacă vrei desen animat şi senzaţii ca într-un montagne russe, ai nimerit-o. Zemeckis are o predilecţie nu numai pentru dark, ci şi pentru scenele lungi şi ameţitoare de urmăriri pe pante abrupte, trambuline şi prin burlane. E un label, dacă vrei… Zemeckis strigă din ce în ce mai des: „Pârtieeeee…”. Nici nu prea mai contează că pe Martele adevărat zburdălnicia în echipamentul respectiv s-ar solda cu moartea, in no time…

Printre personaje se desenează bine Gribble, un copil îmbătrânit, paranoic, fricos, dar cu urme de conştiinţă. Apoi gagica filmului, marţiana, simpatica membră a staff-ului, cu un bombeu mai ceva ca Lara Croft, manere de carter şi codiţe afro (no woman, no cry, nu?), înarmată cu metaforele dubioase din engleza flower power-ului şi cu tuburi de culoare pentru graffitti subversive.

Premiu: Zemeckis e in production cu Yellow Submarine. Îi dăm premiu un tub de vopsea fluorescentă, poate o să se vadă culoarea submarinului.

Punctaj: 6.50 – Numai atât?! Da, data viitoare vreau să văd o combinaţie între Cinderella şi Minority Report.