Minuscule: La Vallée des fourmis perdues – din lumea celor care nu se-avântă

Sufletistă, dar cam timiduță aventura.

Înainte să se înhame la un lungmetraj, Thomas Szabo și Hélène Giraud au făcut împreună peste 70 de miniepisoade (5 minute) Minuscule, și ideea cu bărzăunii CGI aplicați în natura filmată pe viu, fără dialoguri, dar cu situații „realiste” (se luptă cu o gumă mestecată, cu gălăgia pe care o face un robinet neînchis etanș etc.), a prins foarte bine: e ingenioasă, haioasă și instructivă pentru juniori. (Chiar și faptul că atunci când zboară gărgăunii, SFX-ul e de mașină de curse, nu intrigă decât spiritele cele mai pretențioase.)

Din păcate, simpatica micuță lume nu prea rezistă la strech-ul pe care-l presupune lungmetrajul, mai ales când acesta presupune o poveste eroică cu structură clasică și dimensiuni epopeice ale conflictului. Cu atât mai mult cu cât se ia foarte în serios. Ar fi mers un strop de (auto)ironie.

Avem următoarea poveste. O pereche de tineri căsătoriți (oameni reali) sunt la un picnic într-un splendid peisaj alpin. Fiindcă pe ea o apucă durerile facerii, cei doi pleacă în grabă, lăsând în urma lor niște bunătăți pentru cine știe să aprecieze. Printre altele, o adevărată comoară: o cutie cu zahăr cubic. Un gărgăriț rătăcit de ai lui și accidentat la o elitră își găsește adăpost în cutie și e descoperit de furnicile negre. Se întovărășesc și ajung să lupte antenuță lângă antenuță împotriva nesimțitelor de furnici roșii, care numai la jaf și hoțomanie le e gândul. Primejdiile mai vin și din alte părți, gen o Godzillă de șopârlă, un nisetru sinistrel etc. (Delicii vizuale, care dau frisoane copilului din tine. Combinația dintre real și CGI are o prospețime binevenită.)

„Dialogurile” sunt exclusiv din SFX-uri: buburuzul face ca trompeta, furniceii, ca fluierul (și bat Morse din antene, hahaha). Dar comunicarea și nici confruntarea, în general, nu ating niveluri superioare, în primul rând fiindcă protagonistul nu are o aspirație bine definită. Ceea ce se întâmplă are un caracter episodic, accidentul nu înseamnă o schimbare a destinului (și nimic mai încolo nu îl provoacă în vreun fel semnificativ), iar faptul că îi ajută pe furnicei e din spirit gregar, nu eroic. Mai pe scurt, gărgărițul e un simpatic, dar n-are stofă de erou. 

Cel puțin două secvențe memorabile: cea a asediului gen Lord of the Rings (unde se folosesc castane, tablete de aspirină, scobitori, toate reale etc.) și, preferata mea, fiindcă-i mai creepy, cu un păienjenel care locuiește într-o casă de păpuși pichetată de un broscoi urâcios.

În ciuda „cumințeniei” poveștii și a unui suspans deseori tern, necuvântătorul Minuscule rămâne, mai ales pentru cei mici mici, preferabil multor producții cu dialoguri care, de multe ori, nu spun nimic.

Notă: 6.5