Now You See Me 2 (2016) – Impasul din mânecă

Mai multă magie (la propriu), cantitativ și calitativ, nu înseamnă întotdeauna mai bine. Al doilea NYSM o dovedește din plin: apropo de faptul că apare Daniel Radcliffe (Harry Potter), mai că-ți vine să crezi că băieții au ascunse pe undeva baghetele magice și singurul adevărat trick e că șoptesc, fără să-i vezi, niște spell-uri. Iar acolo unde ți se explică ce și cum au făcut, lucrurile tind să dezamăgească: a se vedea faza cu ajunsul, „într-o clipită”, din New York în Macao. Cum zicea Thaddeus (personajul lui Morgan Freeman), demitizatorul de magicieni, în 2013: oamenii dau mai mulți bani pe DVD-urile lui cu dezvăluiri decât pe show-urile propriu-zise fiindcă vor mai degrabă să știe decât să fie păcăliți. Idem și în cazul nostru. 

Dacă vă amintiți din primul NYSM, Thaddeus era în închisoare, în urma unei destul de neverosimile înscenări din partea unuia care se dăduse drept ce nu era. Tipic pentru serie, deja obositor pentru public. Thaddeus-ul lui Freeman, departe de acceptarea senină, shawshankiană, a sorții, anunță că partida nu s-a încheiat, că urmează mutarea lui, care va fi cruntă: a se citi răzbunare, răzbunare pe cei Patru Călăreți și pe șeful lor, Dylan Rhodes. Toate mobilurile par pe-aici pornite din răzbunare și dorința de a pedepsi, deși cum ești avertizat deseori, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, iar tu ești un prost fiindcă nu știi unde să te uiți. Păi, să avem pardon, de multe ori, chiar nu ți se dă nicio șansă: e ca și cum ești în clasa a doua și ți se dau de rezolvat ecuații de gradul doi. (Asta în cazul în care chiar există niște soluții reale…) Or, aici se încalcă un principiu fundamental al detectivisticii, cel conform căruia întotdeauna trebuie să presari pe drum niște indicii. Apoi, când ți se revelează, rezolvările sunt, repet, dezamăgitoare, gen l-am hipnotizat pe ăla și a făcut ce-am vrut io. Wtf. Asta-i cacealma. 

Nu cred că e vreun spoiler să anunț că Harry Potter, pardon, Radcliffe is the bad guy. O glumă proastă de casting, dacă mă întrebați: în afară de conexiunea pe care spectatorul, amuzat, o face cu seria HP, să-l pui pe Daniel într-un rol de ticălos lipsit de scrupule e cruzime. Da, poate că Frodo a făcut un rol de canibal psihopat în Sin City, dar l-ați văzut ce privire are ăla?! 

So, Walter (Daniel) îi șantajează pe Călăreți să-i aducă, din „grădina zmeului”, pardon, din clădirea maxim securizată a unui IT-ist „diabolic”, chip-ul care ar putea controla toate datele din lume (că, deh, avem o obsesie în ultima vreme). E inutil să adăugăm că IT-istul respectiv, așa genial cum pare, se pierde pe drum ca și cum n-a existat. Ce ți-e cu magia asta… 

Atlas (Jesse Eisenberg) e un simpatic, ca întotdeauna, Merritt (Woody Harrelson), la fel, Jack Wilder încearcă să țină și el pasul (în primul film, are parte de acțiune la greu, dacă nu și de caracteristici care să-l facă credibil). Lor li se alătură Lula, fiindcă ni se explică că Henley a dat bir cu fugiții. Lula își face apariția într-un fel destul de haios, aranjând în apartamentul lui Atlas o mașinărie cu ghilotină à la Rube Goldberg. O intrare faină, doar că aia e cam totul: rolul ei e ca să fie și-o fată, adică: nu-i „organic”. De partea cealaltă apare, surpriză, evil twin-ul lui Merritt, cu… păr (ca să-i deosebești, ce naiba). După o fază ca asta, deja te întrebi când o să se dezvăluie faptul că Jack e fiul lui Thaddeus conceput cu Lula și că Atlas e fratele mai mare al lui Arthur Tressler (Michael Caine), dar și-a făcut operație estetică să pară mai tânăr. 

Fiindcă Rhodes s-a dovedit a fi de partea cavaleriei, nu prea mai avem vioaie urmărire din partea poliției. Câtă există, putea să lipsească. Ca să-și ocupe timpul cu ceva, lui Rhodes i se dă un daddy issue, sub forma amintirilor cu tatăl lui, magicianul Shrike, dispărut în urmă cu 30 de ani, a cărui fantomă tot plutește și plutește pe deasupra tuturor – e cam din alt film, dar nu-i neapărat dintre cele mai slabe puncte ale poveștii. E mister, să zicem, binevenit, așa cum mister rămâne (spoiler) toată treaba cu oculta organizație numită Ochiul (lui Horus). O să ne mai țină încă vreo 5 sequel-uri până o să ne spună ce și cum apropo de străvechea organizație. Chiar sunt curios, având în vedere că personajele de legătură (în afară de Rhodes) ar trebui, așa cum e corect, să fie deja prezente în primele două episoade. Dar, după cum intuiesc eu că stă treaba cu încasările, cred că seria deja se află în impas, dacă nu în criză. 

Mai multă înverșunare, mai puțin, mult mai puțin umor: punct în minus. Dialogurile? Mult mai slabe: naive, explicative, fără nerv. Când l-am auzit pe Rhodes (Mark Ruffalo) că I have direct orders from the Eye, pfff… 

Toate temele, atât de ofertante (controlul iluziei, magie vs știință etc.), se risipesc în acțiuni al căror singur sens e să dea întoarceri ca la Ploiești, răsturnări de situație derutante și periculoase. Când orice se poate întâmpla oricând, uiți care e adevărata magie a filmului. 

Ridic nota pentru o scenă aproape coreografică, chiar dacă nerealistă, cu gesturi absurde și gratuite, în care Călăreții fură chip-ul: eleganță maximă. 

Notă: 5.5