Omul care se holba la capre

Omul care se holba la capre

Am fost la „Omul care se holba la capre” (The Men Who Stare at Goats) din două motive: trailer şi distribuţie (Kevin Spacey, Jeff Bridges, George Clooney, Ewan McGregor). Ambele promiteau un film reuşit. N-am fost dezamăgit de film, însă am plecat cu senzaţia că se putea face un scenariu mai bun. Ideea e chiar simpatică, însă imaginaţia scenariştilor nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul ei.

Pe scurt, un reporter pleacă în Irak pentru a-i recâştiga respectul soţiei sale, care tocmai se combinase cu şeful său. Acolo dă peste un tip care a făcut parte dintr-o unitate ultrasecretă a armatei americane, compusă din persoane cu puteri paranormale, un fel de mediumi, autointitulaţi războinici Jedi. Nişte tip haioşi, dealtfel: în loc să tragă cu arma şi să facă pe durii, precum soldaţii standard, aceştia dansau, miroseau flori, erau un fel de pacifişti ecologici (de exemplu, foloseau arme biodegradabile, care nu poluzează mediul).

Nivelul maxim spre care tindeau era să ucidă cu puterea minţii. De aici vine şi numele filmului, pentru că băieţii se antrenau pe capre, se holbau la ele încercând să le oprească inima. Din păcate, asta e cam tot. Ideea nu e nici pe departe exploatată suficient. Sunt câteva scene într-adevăr haioase, însă prea puţine pentru un lungmetraj care vrea să parodieze secretomania armatei americane.

Iar în spatele scenariului se ascunde ideea americană cu urmăreşte-ţi visul, găseşte-ţi destinul şi fă tot posibilul să ţi-l îndeplineşti. Nu e un film prost, dar nici nu se remarcă în mod deosebit. Cam ca prinţul Cristea, aşa, talentat, dar nu prea se omoară cu fotbalul.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Poate vrei sa vezi si

Rubrica lui Ovi