Open Season: Scared Silly (2015) – Veniți să-i lovim cu săgeata de care-o fi

În plină „inspirație” și „acțiune”, cerbul Elliot, care a dat de niște excremente pe care trebuie să le descifreze, scoate profetica frază: trebuie să devin una cu c…catul. Cam tot filmul reușește asta cu succes. 

Primul OS (2006) chiar a fost drăguț, iar eu m-am uitat la toate din acest motiv. Următoarele au fost cum au mai fost, dar ultimul e o rușine. Deși, tematica horror promite prin ea însăși. 

Se începe cu poveste în poveste, ca să ne „păcălească”: povestea e un horror „clasic” cu vârcolaci, autorul fiind Elliot. Boog, ursul pe care-l știm de personaj principal, e speriat ca și cum întâmplările povestite sunt reale. Prieten bun, Elliot încearcă să-i scoată lui Boog sperietura pe cale homeopatică (adică, tot cu sperietură), animalele pun la cale o farsă cu deghizări, urmează că apare marele lor dușman dintotdeauna Shaw, căruia i se va da voie de la consiliu să vâneze, pe baza presupunerii că sunt cu toții în primejdie. Între timp, Shaw fusese „retrogradat” la umilitoarea meserie de ghid pentru vrednicii de dispreț tree huggers, ceea ce nu-l oprea să mârâie printre dinți în timp ce făcea poze: I can still shoot whatever I see. Replica respectivă, împreună cu jocuri de cuvinte ca „bone (os) voyage”, indică nivelul cel mai de sus al umorului pe-aici, așa că vă dați seama… 

Cu nesemnificative excepții, acțiunile și bancurile sunt derivative la modul superlativ, în timp ce situațiile sunt déjà-vu-uri sălbatice, totul ajunge la un moment dat să fie o logoree obositoare chiar și pentru cei mici. Deghizările și confuziile ar trebui să aibă haz măcar o dată, de două ori (de ele abuzându-se la greu), dar nu reușesc. Boog deghizat în vârcolăciță? Not funny. Poate când își șterge mucii cu iepuri mai smulge un zâmbet, dar l-am mai văzut folosind iepuri în igiena personală, așa că… 

Rupt total de căminul lui aflat printre oameni (abia dacă-și mai amintește de el și, da, duce dorul batoanelor de ciocolată), Boog nu se mai descurcă, a pierdut sursa principală de inspirație, a devenit un urs fără personalitate, în timp ce prietenii lui din pădure rămân aceeași, adică doar pretexte pentru gaguri sărăcuțe cu duhul. Personaje secundare noi? Mda. Ed și Edna, doi vânzători de rulotă, recrutați de „carismaticul” Shaw: dintre cei mai slabi sidekicks din desenele animate. Pur și simplu, nu-și justifică existența. 

Ridic nota pentru simpaticul șoricar Mr. Weenie, care și-a pierdut stăpâna: subpovestea lui (probabil lucrată individual de vreunul mai talentat din puhoaiele de scenariști de la credits) e singura cu ceva cârlig în sufletele noastre: angoasat, paranoic, cu teorii ale conspirației, ajunge să-ți pese de el și să aștepți finalul doar ca să vezi ce s-a întâmplat cu stăpâna lui. 

Notă: 5