Paradise Hills (2019) – Pentru copilele generației Z. Și cam atât

Filmul e binișor cotat pe meta și rotten – nu-mi dau seama de ce și nici n-am răbdare să citesc dări de seamă despre el. Dar cred că-i pot găsi o rațiune de a fi: e pentru fete de 10–15 ani, consumatoare de nădejde. În fond, și Twilight a fost groaznic, dar l-au adorat și au suspinat la el surorile mai mari. Tre să privim întotdeauna și în perspectivă. Nush dacă Paradise Hills (care sigur va fi franciză) o să facă așa carieră precum vampireala din anii 2000, dar sigur n-o să lase indiferente prea multe (pre)adolescente, micuțe educate în spirit ferm feminist: în definitiv, e la fel de prost interpretat și are un dialog la fel de subtil, ca un corn de rinocer înfipt în spate, cum ar spune Blackadder.  

Subiectul? Hai să mai facem o distopie cu adolescente răzvrătite, că s-a terminat Hunger Games. Să facem și ceva să pară new&fresh. Unde se poate asta? Poi, pe partea vizuală, pe la decoruri. Să nu mai fie foarte dark, că ne-am cam săturat de dark, dar băgăm fior prin muzichie (n. a.: groaznică). Dăm cu mult roz și alb în jur, ca să fie cu contrast între aparență și esență, băgăm nuntă la palat (care domnișoară/doamnă poate rezista la așa ceva?). Zicem poveste veche de când lumea (n. a.: ceea ce, în sine, nu-i rău), cu amenințare căsătorie interes, cu dragoste interzisă pe motiv clasă superioară clasă inferioară etc. Etc., adică gen supraveghetori trași prin inel, dar nu bărboși, că suntem în viitor. 

Că acum n-avem holograme și nici mașini de epocă decolânde (cool). Și nici idei din astea năstrușnice, precum cea de aici: să pui la cale ditamai resortu’ pe o insulă, cu decoruri de catralioane de ce monedă va fi atunci, cu extravaganțe peste extravaganțe și planuri mult prea întortocheate „diabolic” doar ca să pui la punct niște fâțe (precum protagonista) care nu vor să slăbească, să se mărite sau, în general, să le facă pe plac lu’ mami și tati, când pe vremuri, hehe, jap-jap doo, și imediat se rezolva. (Nu recomandăm, evident.)

Evil mastermind în toată treaba asta e… stai să-mi amintesc… Una interpretată de Milla Jovovich, un personaj de carton, mai slab și decât maleficenta lu’ Jolie. (Sau nu? Nu mai știu.) Scurt fior la un moment dat, la o „revelație”. Atât. Dar ce nu poate imaginația unei tinere care stă toată ziua pe insta și fâbî și trage cu ochiul la reality show-urile la care se uită mami? (N-o spun cu răutate, zău.) 

Ziceam de dragoste interzisă? Poi, filmul avea șansa să acceadă la un statut superior (în ierarhia mea, cel puțin) dacă ar fi îndrăznit până la capăt. Cu o dragoste și mai interzisă, care se prefigura. Un mic spoiler alert: după vechea vorbă, dragostele se sucombă. S-a speriat scenaristul? A făcut producătorul harșt-harșt în scenariu? N-are importanță. 

Rezultatul e lamentabil, per total. Nu apuci să te agăți emoțional de niciunul dintre personaje. Care oricum sunt multe și majoritatea inutile. 

Mai puțin îngrijorătoare, dar ale naibii de sâcâitoare, sunt cohortele de „de ce”-uri și „cum”-uri care te asaltează în timpul filmului și după. N-are rost să enumăr. Trust me. 

Părți bune? Dacă am dat 6, înseamnă că sunt câteva. 

Are, la un moment dat, o răsturnare de situație – te mai dezmorțește umpic. Apoi, câte o chestie, mică, dar care te face să te gândești că regizoarea asta (aflată la primul lung-metraj) are ceva în cap. Ne-au plăcut aluziile voyeuriste aparent gratuite, privit prin gaura cheii/crăpătura zidului (chestii cu trimitere la Frumoasa și bestia etc.). 

În rest, cum ziceam, pentru fete, 10–15 ani. 

Notă: 6