Passengers 3D (2016) – Wakey, wakey

Passengers are unul dintre acele script-uri sensibile la sinopsis: dacă dezvălui elementul de intrigă principal (așa cum e și firesc, dacă nu indici soluția), riști să distrugi tot farmecul. Cei patru, cinci autori pe care i-am parcurs pe rotten văd că n-au considerat necesară o mai mare discreție în privința asta. Eu o să încerc să evit cât mai mult spoilerele. În aceeași ordine de idei, sfatul meu e – dacă vă decideți să vedeți filmul – să ocoliți trailer-ul. Sigur, pe de o parte, trebuie să știți ce „cumpărați”, dar, pe de alta, eu vă garantez că Passengers arată mai bine nu se poate, că da, e cu îndrăgiții Chris Pratt și J Law, care-s – cum altcumva – minunați și că, printre altele, s-ar putea să vă așteptați la altceva decât livrează, cu adevărat, filmul: o să ziceți că-i vreun space thriller înfricoșător, or nu ăsta-i caracteru’. E mai mult un-băiat-întâlnește-o-fată… în spațiu: elementele de thriller, nu neapărat dispensabile, sunt mai degrabă pretextul. 

Suntem într-un viitor în care Pământul e un fel de Centrul Vechi – vechi, aglomerat și costisitor. Oamenii practici se gândesc la periferii, la viață nouă, proaspătă și, dacă tot avem călătorii interstelare, la aventură-în-necunoscut. 5000 dintre ei sunt îmbarcați pe nava spațială de lux Avalon, în capsule de hibernare, pentru120 de ani de călătorie, dintre care doar patru luni în stare de trezie, ca să se bucure și ei de facilități, să se dea cu costumul spațial pe-afară și prin piscina cu vedere la nebuloase. Dar iată că se întâmplă ceva și inginerul Jim (Chris Pratt ) e trezit după numai 30 de ani. Ce simte e ușor de prevăzut. Pe de o parte, singur pe o navă cât un oraș, se bucură să descopere tot felul de distracții, să-și facă de cap all inclusive, deși nu-i chiar membru Gold (dar nu-i nimic, că găsește el o modalitate, ceea ce dă umor unui rol pentru care Chris e făcut), îi mai lipsesc androidele care să-i împlineasă fanteziile, dar se conversează cu barmanul-android Arthur la o băutură fină din partea casei. Pe de altă parte, îl trece cu răcori pe șira spinării că va fi în situația respectivă următorii 90 de ani, până se trezesc ceilalți. Păi, da, că dacă n-ai pe cine să tag-uiești la diverse activități, viața e pustiu. Tot încearcă el să se întoarcă la nani în capsulă, nu merge și pace. Și uite-așa trece prima parte din trei: nu, nu te plictisești, actually e cea mai faină dintre ele. Momente în care Jim face haz de necaz (Pratt e maxim), momente în care o ia pe arătură (cu ceva emoție), momente de dilemă (destul de angajante). 

Urmează că, tot în condiții pe care n-o să le divulg, după vreun an, iese din capsulă și Frumoasa adormită Aurora (Jennifer Lawrence ). Scriitoarea de la clasa Gold, cu gând să scrie despre Homestead II (noua colonie) și să se întoarcă în New York-ul natal, e și mai puțin entuziasmată de situație. Dar se consolează în brațele hunky-ului de modă veche Jim, cu care va face un cuplu – cum altfel – foarte șic. Între ei este o chimie indiscutabilă. Dacă și relația lor ar fi fost mai complex și mai îndrăzneț abordată de scenaristul John Spaihts (Doctor Strange ), totul ar fi fost minunat. Toate bune și frumoase, până apare conflictul (nu spun de unde). 

Superb din punct de vedere vizual (cu faze gen Gravity ), un film despre singurătate, cu probleme morale (din păcate, fără ultime consecințe), cu acel frison bă, suntem la ani-lumină de Pământ, ce ne așteaptă, cu niscai mister, destul de complicat (și, într-un fel, dezamăgitor), Passengers nu e chiar la ce mă așteptam, dar departe de a fi un film de care să-mi pară rău că l-am văzut. 

Notă: 7