Pete’s Dragon 3D (2016) – Zgarda îi mai lipsește

În momentul în care îmi notam în carnet că dihania se comportă ca un câine, o voce de fetiță, la vreo trei-patru scaune distanță, a spus același lucru (deși comparația nu era chiar la îndemâna oricui, îmi place să cred). Dar cea mai tare a fost viitoarea critic de film (cam la aceeași distanță, în partea opusă), care, în obligatoriul moment din climax când dispar unii ca și cum gata, s-a terminat (suspans), zice exasperată: hai odată, că mă plictisesc. Iar premiul publicului a fost acordat unui puștiulică (4, 5 ani?), care nu se știe cui i s-a adresat, extrem de nervos, „da’ stai dreacu’ liniștit”. S-a terminat sala de râs. De aia e mișto să mergi la film cu preșcolari: ai două spectacole. 

De aia și închid ochii la faptul că a fost dublat (of, să-l auzi pe Robert Redford ce voce are…) și tradus cu google translate-u’ („nu vreau să-ți rănesc prietenul”). Și, oricum, e un film mai mult decât decent. Dar să vedem despre ce e vorba… 

Pete (5 ani) rămâne orfan sub ochii noștri (într-un fel foarte family friendly, dacă se poate spune așa) și este adoptat de un dragon, pe care-l botează Elliot, după un personaj dintr-o carte. După câțiva ani, Pete e un fel de Mowgli și duce o viață de invidiat în pădure: nu tu sculat dimineața, nu tu școală, nu tu tăiat unghii etc. Toată ziua se joacă cu dragonul lui, care se poate face stealth, ca predatoru’ odinioară. Marfă. 

 Dar, iată că apare pericolul, sub forma exploatatorilor forestieri. Doi frați, unul bun, altul mai puțin (Karl Urban, Bones din Star Trek ), încearcă un conflict între ei, dar nu le iese. Nu-i bai. Important e că puștiulică e descoperit de soția ăluia bun, care are și o fată, Natalie (Oona Laurence ), ca să avem interacțiune și între ăștia mici – din păcate, nu cine știe ce. Odată descoperit, Pete e luat de lângă prietenul lui și adus în „civilizație”: despărțirea e heart breaking, ca și tot ce urmează – obligatoria vânătoare organizată de uoamenii cei răi, cum e ajutat dragonul să scape etc. 

E un fel de E.T. meets Jungle Book  meets How to Train Your Dragon. Pe de altă parte, o poveste auzită/ citită/ văzută de n ori, fără inovații, și mult prea cuminte chiar și pentru mucoși: ăștia ar vrea să-l vadă pe Elliot (care-i îmblănit, nu solzos) mai degrabă incendiind orașe, ca Smaug, nu gudurându-se precum cățeii și când e la cafteală doar să-l scuipe pe oponent. Sau e pentru categoria prepreșcolari. 

Genul n-ai-suflet-dacă-nu-ți-se-umezesc-ochii, jucat binișor (puștiul, Oakes Fegley, e un simpatic și un talentat), cu câteva momente drăguțe. Printre ele: Pete fuge din spital, o ia pe străzi și se agață de bara din spate a unui autobuz de școală și se „conversează” (se strâmbă), prin geam, cu copiii. Mișto, cu substrat. 

N-o să spargă box office-u’, dar va culege ceva fani. Iar părinții vor avea conștiința împăcată că și-au dus copiii la un film lipsit complet de violență. 

Notă: 7.5