Ride Along 2 (2016) – Vine poliția, te apucă disperarea

40 de milioane de dolari a costat chestia asta (ca să fim eufemiști), 1 milion cre’ că au dat numai pe muzichie. Care-i din plin: se-ntâmplă, nu se întâmplă ceva, are sau n-are legătură, bagă câte un track celebru. Dacă-și scot oamenii dublu la toate cheltuielile, de ce să nu? 

Da’ mă întreb, scenariul, cât costă scenariul? Îmi imaginez că un astfel de scenariu tre să-l termini, cu pistolul la tâmplă, în 6 ore, deși chiar și în aceste condiții ai putea să fii străbătut de ceva inspirație. Ca să nu spun că la RA2 au fost 2 (doi) scenariști cu pistolul la tâmplă. 

Predicția mea din 2014 (Ride Along)  încă nu s-a adeverit: Hart e deghizat într-un mobutu, că n-a primit destui bani ca să se lase îmbrăcat în transsexual. Nu-i nimic, se va întâmpla în Ride Along 3. (O, nu, somebody stop this!) 

RA2 este exact aceeași poveste din RA, reîncălzită: Ben vrea să devină detectiv și partenerul lui James (Ice Cube), printre altele ca să dovedească că-i suficient de bărbat pentru Angela, sora lui James, cu care urmează să se căsătorească – ca să avem scenă-de-cununie „funny” la final: oricine a văzut 50 de comedii (mai mult sau mai puțin proaste) ghicește ce-o să se întâmple (completați spațiul gol: 1. cununie, 2. barcă cu motor, 3. …) 

Te-ai putea gândi că e o strategie, gen să aibă și spectatorul o satisfacție, că-i deștept și anticipează. De acord. Dar asta merge o dată, de trei ori, nu tot filmul. 

Singurul banc la care am schițat un zâmbet a fost când Ice Cube se uită la poza lui A.J. (Ken Jeong) și zice că ăsta e un Jackie Chan low budget. (Ca și cum mi-au ghicit starea de spirit, cei doi au început să-și laude poanta.) De ce aduc vorba de Jeong? Mirați-vă: filmul ăsta ar fi putut fi și mai dezastru (da, e posibil) fără istericul din seria Mahmurelilor. Cu anemicu-i subplot (hacker-ul A.J. e urmărit de mafie), Jeong înviorează un pic o poveste senilă, unde, de fiecare dată când se încearcă niște detalii, există riscul să pice toată șandramaua. 

Scenariul fentează cu sadism orice scânteie de originalitate: da, se poate spune că e ceva programatic. Problema nu e nici măcar aici, ci în posibilele surse de „inspirație”. Dacă urmărirea lui A.J. de către „detectivi”, prin grădini, cu sărit/ rupt de garduri, capcane „neașteptate” (copilul karatist) și inevitabila luare pe capota mașinii a fugarului înainte de a fi încătușat îți aduce aminte de, poate, niște clasice, lupta piticaniei de Ben cu crocodilul din grădina exotică a unui mahăr îți amintește, supărător, de o fază similară din Paul Blart 2. Măcar acolo era un strop de haz. Aici, nu. Dar cel mai grav e atunci când „franciza” se copiază pe sine: în primul film, inconștientul de Ben se bagă între bikeri, acum intervine între racer-i, în aceeași manieră etc. 

Judecăm întotdeauna prin diferențe: apăi, față de sequel, în inaugurarea din 2014 am putea spune că exista chimie între parteneri, pe principiul contrariilor. Acum, Hart mai are un pic și face apoplexie (dăruire, ce să mai), iar Cube e derutat și plictisit (nu neapărat în ordinea asta). La un moment dat, o (auto)ironie binevenită: „tu te asculți ce îndrugi acolo?”, îl întreabă James pe Ben. Chiar așa… 

Acțiunea e doar ca să fie bifată (măcar românii dacă l-ar mai vedea pe Dragoș Bucur, ca în 2014). Cruz, polițista latinetă dură, e ștearsă rău, car chases, plicti, previzibile și/ sau stupide (împușcături, în plină zi, în Miami, pe șoseaua paralelă cu plaja). Iar toate fazele mai „de efect” sunt în trailer. 

Ridic nota pentru faptul că ne-au cruțat de bancuri cu scule și grețoșenii („decât” una, pe o plajă, unde se mănâncă dintr-un tomberon). Nu glumesc, sunt recunoscător pentru asta. 

Notă: 4