Rio – Yeah, shake ya TALEfeather!

După ce că e papagal, mai e şi tocilar – combinaţia criminală! Stă toată ziua cu ciocu’n cărţi şi seara se uită la ştiri la Animal Planet, să vadă ce-i mai fac fraţii din junglă… Asta în loc să-şi dezvolte aptitudinile aeronautice, să ajungă ca aripatele de peste drum, care-l iau la şto şi-i aruncă cu bulgări în geam. În lumea lui, Blu cel papagal îşi închipuie că aşa e viaţa, până când aceasta îi cloceşte o aventură aviară cu cap, dar mai ales coadă. O coadă de toată frumuseţea!

Fiindcă în Rio (la care m-am codit să mă uit, că prea aduce cu o băutură carbogazoasă ucigaşă) adevărata aventură începe abia după prima jumătate de film. Deci, fani ai lui Ice Age (moşit de acelaşi Saldanha), răbdare, aşteptaţi carnavalul!

Care carnaval, chiar dacă nu e cu tone de brune în bikinei atât de ruşinoşi că mai mult se ascund decât se arată, are suficientă acţiune cât să uiţi de show.

Blu se trezeşte singurul papagal albastru şi, conform legilor lui Darwin, cu responsabilitatea de a perpetua specia. După cum v-aţi dat seama din introducere, coroiatul nu e chiar genul pe care să-l prezinţi simpaticei vecine care are o papagaliţă, în vederea unei (ne)vinovate împerecheri…

Mai mult, ajuns la Rio, dă peste pasărea paradisului în chip de papagaliţă, care ciripeşte cu vocea lui Anne Hathaway, de-ţi dă furnicături. Doar că Rio nu e chiar raiul, ci se dovedeşte un loc mult mai periculos decât jungla. Nu numai că li se spune să facă ciocul mic, dar sunt în permanenţă în pericolul de a fi jumuliţi de o bestie cu chip de papagal dar cu suflet de cioară pe nume Nigel.

Impresia pe care ţi-o dă Saldanha în prima bucată e că joacă minesweeper: nu e la fel de în largul lui ca în Ice Age, dar, deh, i-a trebuit romance! Oricum, cu toate micile clişeuţe, se descurcă onorabil, ca, după ce, a construit baza, să se dezlănţuie într-o samba a poantelor şi situaţiilor.

Personajele secundare sunt nici prea prea, nici foarte foarte –dacă ar fi după gustul meu, aş fi învăţat maimuţele-bandite capoeira, dacă tot sunt de Brasil. Păsăretul e destul de nostim pentru regnul lui, mai ales pitulicea (scuze dacă-i pocesc specia) cu un capac de bere în loc de pălărie şi tovarăşul ei obez.

Replicile sunt de nota zece: inspirate, witty, cu doza perfectă de umor pentru un romance. Apreciem parafrazele din fraţii Marx („monkey business”) şi Planet of the Apes al lui Burton („never send a monkey to do a bird’s job”) şi, mai mult, subtilitatea relaţiei pe care o induce dialogul.

În rest, de mi-ar da şi mie Anne Hathaway un pupic, he he, şi eu aş zbura!