Selfie 69 (2016) – Rămâneți pe poziție…

… Și operați în continuare, că poate next time o să vedem și noi the real thing. Bulina oricum e maximă, din câte știu. Ar trebui, la ce ingrediente apar pe-aici: un transexual și o sugestie de lesbianism, amândouă băgate doar că e cool și „interesant”, să demonstrăm c-am rupt-o cu prejudecățile. Pe de altă parte, după cum știm, sexul pe ecran nu tre să fie explicit ca să pricepi mesajul, e suficient să existe o interdicție: crima vinde, iar sexul bun e o crimă, „încalcă tabuuri”, transgresează limite, te face s-o râvnești pe vecina cea măritată, că dacă ar fi solo, n-ar mai fi la fel de apetisantă. Roleplay-ul sexual de aia s-a inventat, iar „bătrânii”, Ceaușu (Răzvan Vasilescu) și Cecilia (Alina Chivulescu), știu asta, din fericire. Ei sunt singurii care o comit cu toată satisfacția. Restul, ăștia mici, niște triști. Da, o să spuneți că și Mihai și-a găsit fericirea lângă prostituata basarabeancă, dar ați văzut ce arsenal SM are aia? În plus, din patru (parcă) partide, trei sunt doar pe sonor: nu știi ce se întâmplă acolo. (Una dintre „acțiuni” îl face pe geek-ul Bogdan să scoată gluma, „asta face ca Șarapova la setul al treilea”, glumă în sine OK, dar plasată într-un context neinspirat. De unde tragem concluzia că, oricât de bune ar părea la prima vedere, line-urile sunt zero dacă nu le sădești cum și unde trebuie.) 

Din punctul meu de vedere, tocmai sexul e marele absent aici. Dacă filmul are bulină +18, e OK, pentru că avem dat cu capul de tăblia mesei și ceva care aduce a tortură – accente de comedie neagră care nu prea se pupă cu abordarea romantică generală. 

Ideea e în felul următor. Roxana (Olimpia Melinte) nu mai e grăsulie, dar e nefericită alături de magicianul George – din motive de (ne)curățat litiera pisicii și alte chestii dureroase. Mbine, mai e faptul că ăsta miroase a parfum de femeie mai mereu. (Ca să vezi, ăsta vinde parfumuri, e cuminte.) Inutil de spus că motivele care duc la principalul conflict sunt atât de confuze și de neverosimile, că sunt egalate în acest sens doar de urmare: ca să se răzbune pe parteneri (sau pe toată lumea, nu se înțelege bine), euforice, fetele postează un clipuleț cu ele făcând pariu care se mărită în trei zile. Ana pare să fie cea mai avantajată, fiindcă Bogdan pare s-o iubească (deși s-a dus la curve, dar asta ea va afla în Selfie 3), Roxana nu primește oferte decât de la „luzări”, cum le zice ea (vedem poze cu respectivii, iar comentariul ei dublează inutil informația), în timp ce la Yasmine plouă cu pretendenți care o vor de-o distracție – fapt care o determină să dea în depresie și furii pentru care actrița nu pare să fie pregătită. 

Dar nici în primul Selfie, actingul nu era punctul forte (cu excepția veteranilor, firește). Singurul care e cât de cât „natural”, deși se străduie să nu facă notă discordantă, e și atunci, și acum, Levent Sali. Personajul lui e motorul unui subplot cu mafioți: unii i-au tras țeapă, lăsându-l fără nu știu ce proprietăți, iar alții, basarabeni proxeneți, având-o pe Maia Morgenstern pe post de șefă, sunt pe urmele lui fiindcă le-a furat prostituata. Chiar e de mirare că încă mai poți scoate ceva amuzant din acest clișeu – al mafioților basarabeni/ transnistreeni/ ruși, lați cât poarta catedralei Vasili Blajenîi, pe cât de fioroși și câinoși la suflet, pe atât de glumeți. Din păcate, plot-ul respectiv e scos la înaintare doar când cineva își mai amintește de el și, ce e mai nașpa, îi lipsește atât punctul culminant, cât și deznodământul (adevărații bad guys ar trebui să tragă niște învățăminte, dar asta nu se întâmplă). 

Scenariul vrea să spună prea multe, mult prea multe (să fie și cameo-uri puzderie) și totul devine un haos. Ritmul este un dezastru: montajul cu acțiuni în paralel nu face decât să deruteze și să obosească – nu, nu așa creezi dinamism. Avem episoade fără o conexiune organică cu poveștile – sunt acolo doar pentru niște bancuri în plus. Cum a ajuns Ana la ghicitoare e greu chiar și de speculat – dar, faza respectivă e una dintre cele mai haioase. („Stai pe scaunul ăla, că e cu protecție”, hahaha.) La final, avem un moment bunicel, dar nu total rezolvat (lipsește o explicație). În 2014, aveam un mesaj, legat de răzvrătirea adolescentină, concluzia țintind spre prietenie. Nu divulg care e morala din 2016, dar firele care duc spre ea sunt mult mai încâlcite. 

Cu rare excepții, dialogurile sunt lipsite de substanță, de stil și, câteodată se mai strecoară probleme de logică și chiar gramatică – neintenționate, având în vedere protagoniștii (Ana confundă „orice” cu „vreun” etc.) Fraze ca „ești cumva în acea perioadă periculoasă a lunii”, citate precum „cobori în jos, Luceafăr blând” ar trebui interzise, oricât de potrivit ar părea contextul (și nu, nu e potrivit). O scenă cu Râlea în rol de orb înțelept este emoționantă exact până la ultimele două replici, unde, of, se dă cu bățu-n baltă (cut, cut, cut, damn it). 

Față de Selfie, singurul personaj cu o transformare spectaculoasă este nea Ceaușu, acum combinat cu supermilfa Cecilia: a dat-o pe iarbă, pe tango (avem la un moment dat un montaj ambițios, cu ceva calități) și pe orientalisme. A fost înțelept din partea scenariștilor că nu l-au mai lăsat nostalgic comunist – suntem în 2016, totuși. Pe de altă parte, cuplul Ceaușu-Cecilia nu mai au o poveste a lor, păcat. Din fericire, un alt personaj, autobuzul, va reveni, chiar dacă pentru foarte puțin. 

Ca producție, Selfie 69 arată foarte profi: avem chiar și urmărire de mașini ce n-a văzut Bucureștiul până acum. Despre codul vestimentar de aici se poate scrie un articol separat, iar în ce privește decorurile, foarte mișto, sunt intenționat nerealiste – raportat la presupusa condiție a protagoniștilor. Iar, interesant de discutat această tendință. 

Multe chestii pe care nu le-am înțeles, enumăr câteva: de ce pe glonțul tras de personajul Maiei Morgenstern scrie „Basarabia, pământ românesc” (vreo aluzie politică?), ce legătură este între întâlnirea dintre Ceaușu și doi traficanți de iarbă și coloana sonoră aleasă pentru acest moment, respectiv ceva de western spaghetti, și ce naiba s-a întâmplat până la urmă cu pisica Roxanei. 

În multe privințe, foarte tânăra regizoare Cristina Iacob  se află pe drumul cel bun și ne demonstrează că învață din mers. Pe de altă parte, poate ar fi bine s-o ia mai ușor, cu proiecte mai puțin ambițioase. Noi o încurajăm în continuare. 

Notă: 7