shazam-poster.jpeg Trebuia să existe un ghid al dobândirii forțelor mai mult sau mai puțin magice (că nu știi la ce categorie să le bagi pe astea de aici – nu sunt de pe vreo planetă far far away sau că te-ai electrocutat pe când trudeai în laborator în timp ce alții o ardeau pe la petreceri). Ghidul, iată-l, și are doar atâta să vă zică: așteptați să vă cheme la el un Gandalf afro ciufut și ciufulit care să urle la voi să puneți mâna pe toiag și să strigați „Shazam!”. (Shazam, adică: Solomon, Hercule, Atlas, Zeus, Ahile și Mercur. Nu intrați în panică, filmul nu e vreo lecție de religie/mitologie.) Cum vă alege, aici e un mister – se zice că se ține seama de vrednicie, dar nu e neapărat adevărat. E ca În fața legii, parabola lui Kafka: ești admis/respins pe criterii... kafkiene. Sau, ca să nu fim atât de obscuri, ne gândim la parabola fiului rătăcitor, în care ăsta, după ce-a bătut coclaurii, e primit înapoi cu bere rece și masaj la spa, în timp ce fratele cel harnic, care e la zi cu rapoartele și comisioanele, își ia mustrare că-i invidios. (Se numește dreptate.) Deci, așteptați, frecați menta – pardon, toiagul și... 

Cel care beneficiază de nesperatul upgrade (vă provoc să ziceți o putere pe care n-o are, și pierdeți pariul) e un puști care zici că e fratele geamăn al lui Chloë Grace Moretz – un simpatic. Își caută de vreo zece ani mama și e campion la fugit de la asistenți maternali. Un răzvrătit, un James Dean. Billy pică într-o familie cu șase copii adoptați – cu el, șapte. (Numărul șapte mai apare sub forma celor șapte păcate, care răspund la apel sub formă de monștri pocitanii nasty nasty.) V-ați prins, printre ei sunt copii chiar și mai simpatici (Darla, negresa ochelaristă care încape într-un ghiozdan topește inimi, fără puteri speciale). Și, normal, la început, Billy nu-i place, apoi se împrietenesc. De aici încolo (cel puțin din momentul în care băiatul prinde la superputeri), totul e previzibil – cel puțin la nivel macro. (Sigur, sunt și obligatoriile bomboane de pe tort de la momentul culminant – găselnițe entuziasmante și destul de ingenioase, nu neapărat geniale.) 

Filmul are o tonă de calități și tot atâtea defecte. Să încep cu ultimele. Unu: antagonistul. Dr. Thaddeus Sivana. Scenariștii au ținut să ne spună tot backstory-ul (banal, dacă mă întrebați pe mine). Au pierdut vremea și l-au făcut suficient de transparent încât să nu mai poată băga surprize consistente. Apoi, e unidimensional, lipsit de simț al umorului și, deși înconjurat de diavoli de nădejde, deloc diabolic. (Unde ești tu Luthor, tată?) N-are măreție. Și: ăia care se ocupă cu castingul ar trebui concediați. Oameni buni, ce v-a venit să-l puneți pe Mark Strong în rolul tristanului? Nu zic, Strong e un actor excelent, dar figura lui țipă de la sine: sunt un rău, sunt un dur, îți rup capu’ dacă nu mă lași să te depășesc. Unde e surpriza, fertila ambiguitate – ca să mă exprim așa... 

Doi: au scrântit-o la simboluri. Nu vă zic despre ce e vorba (nu, nu că au greșit vreunul), dar au găurit scenariul într-un moment important. 

Trei: nu numai antagonistul n-are măreție, dar nici filmul per total. E un film de Crăciun (la categoria asta, e chiar OK), de văzut cu familia într-o pauză de shopping. Deși încearcă, nu-i reușește echilibrul ăla convingător (al naibii de greu de obținut) între comicăraie și treabă serioasă. Mai nou, e obligatoriu să strecori cât mai multe chestii haioase în mijlocul dramei și al încrâncenării: absolut de acord, dar să facem cumva să nu transformăm totul într-o caterincă. Altfel, nu mai e film cu supereroi. E parodie. În niciun caz n-a fost asta intenția aici. 

Dintre calități: o parte dintre glume, situații, toate acele referințe la cultura pop (seria Rocky și filmul Big, în care un puști se trezește Tom Hanks etc.), câteva idei irezistibile: bunăoară, cum e să te transformi când vrei tu, doar rostind „Shazam”, într-un adult, dar nu ca tati, care e mai degrabă Clark decât Superman, ci ca Batman. (Și, eventual, să le arăți tu colegilor bătăuși, ca după aia, întorcându-te în corpul de puști plăpând, să râzi de ei pe-nfundate.) Să ai atâtea superputeri, că îți trebuie să le notezi ca să nu le uiți. How cool is that?

O shaorma cu de toate: film cu supereroi și film cu magie/magicieni, cu mult umor (cum ziceam, pe alocuri, prea mult), cu ceva emoție, cu atitudine ultrapozitivă: Shazam! e un film pentru categoria 7–15 ani. Nu mai mult. Puștii cu siguranță că-și vor teroriza părinții să le cumpere figurine Shazam, care să se bată parte-n parte cu Batman, Superman și Quicksilver, care se pare că n-au șanse decât dacă-și unesc forțele și mai cumpără câteva. 

(În bună tradiție a filmelor cu supereroi, după începerea genericului de final mai există o scenă. Așadar, nu vă ridicați prea repede de pe scaune la sfârșitul filmului.) 

P.S. Spoiler alert: și filmul de față zice că invidia e cel mai mare păcat. Trăiască capra vecinului! 

P.P.S. E ziua lui Tarkovski. Îl iubim în continuare.  

Notă: 7.5 

nota_75.jpg

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Stefan | Thursday, 04.04.2019 13:19 Cronica de film

National Cinematografic