Sin City: A Dame to Kill For – O plimbare prin parcul însorit

Cam asta e Sin City 2 față de primul din punct de vedere al poveștilor. E drept, mai mult decât pedofilie și canibalism ca subteme, ce poți să ai? În plus, castrări, secționări membre, decapitări cât încap în cadru. Dar nu asta îl face (mult) mai memorabil decât SC2, și nici faptul că în 2005, imaginea aproape în întregime digitalizată era ceva wow. Nu. (Iar din punctul ăsta de vedere, ceva noi șmecherii vizuale, care pe alocuri îi dau un aer mai abstract, sunt binevenite.)

Ceea ce îl face pe primul SC mai bun e dinamica celor patru povești și relația dintre personaje. În SC2 nici măcar unul dintre story-uri nu e de nivelul celui mai slab din SC1. În prima poveste din A Dame, Marv (Mickey Rourke) face dreptate killărind niște puștani de bani gata care se distrau dând foc unor homeleși și e lovit de binecunoscutele episoade de amnezie, fapt pentru care se amuză că nu-și mai amintește pe cine a dezbrăcat de minunatul său parpalac marca Bernini. Punct. WTF, asta e mult prea subtilă pentru mine (deși, da, fac legătura cu „inocentul” obicei al mardeașului de a „împrumuta” trenciurile victimelor, în SC1). Sau o fi ceva (auto)parodic?

Aceeași impresie de (auto)parodie (sau de prea profund) e și capitolul confruntării, mai mult la masa de joc, dintre bastărd of bastărdz Roarke (în doliu după fiu, pocitania galbenă și pedofilă din SC1) și șmecherașul Johnny (J. Gordon-Levitt), care câștigă la păcănele puhoaie de zornăitori din două trasuri.

Nicio răsturnare de situație notabilă nici în piesa de rezistență a ansamblului, A Dame to Kill For, cu femme fatale Ava (cine alta decât Eva Green). Josh Brolin preia rolul lui Dwight, detectiv particular hard-boiled dar sensibil la farmecele Avei, care, așa cum îi stă bine unei femei fatale, îl (re)seduce și îi întinde o capcană. Jalnică (jalnică din punct de vedere al scenariului). Unul dintre cele mai slabe scenarii implicând o femeie fatală. Deși Eva Green e senzațională – și nu numai fiindcă defilează mai mult goală.

Povestea răzbunării lui Nancy (Jessica Alba) pentru moartea lui Hartigan (Bruce Willis) ar fi trebuit să fie pe măsura emoționantei bucăți din SC1 (căreia îi este sequel) în care polițistul se jertfește de două ori pentru a o salva pe tipă – acolo avem caractere crâncene, confruntare înverșunată, suspans pe bune. Și mult umor negru. (În plus, să-i dai lui Alba un rol „mai” principal, bașca voice over, pare a fi o mare greșeală.)

În SC2, în afară de narațiunile praf, lipsesc personajele de coloratură, precum Shlubb & Klump (furnizori de momente comice de respiro, cu un copios dialog), căpățânile vorbitoare (del Toro), Kevin canibalul (brrr), iar ninjărița Miho, întruchipată în SC1 de Devon Aoki, nu mai e nici pe departe la fel de senzațională. (Să ne amintim genialul line al lui Dwight: Miho. You’re an angel. You’re a saint. You’re Mother Teresa. You’re Elvis. You’re God.)

Desigur, fanii (neo)noir (printre care mă număr) și cei ai lui Rodriguez nu vor lua în seamă criticile nefavorabile. Îi înțeleg, și eu aș face la fel. Până la urmă, în ciuda problemelor, filmul îți furnizează doza de escapism.

Notă: 6