Solo: A Star Wars Story 3D (2018) – …A good feeling about this

Sigur știți replica I have a bad feeling about this, care tot apare de-a lungul întregii saga SW. E reluată, cu sens schimbat, în Solo: I have a good feeling about this și e rostită de însuși Han. Asta s-ar putea explica prin optimismul începuturilor (Han n-a fost întotdeauna un sceptic suspicios etc.). Apropo de începuturi, așa cum se prezintă acum Solo, dacă va avea sequeluri, atunci a pornit-o cu dreptul, presimt și eu că va fi bine. 

Când am văzut-o pe gameofthronița Clark în trailer, am zis oh, nuuuu. Dap, am eu o problemă cu suava. Dar, culmea, aici zici că nu-i ea: simte binișor spiritul seriei, se sincronizează pe dialog și expresie cu ceilalți. Face o pereche simpatică cu Ehrenreich/Solo. Desigur, un Solo solo, fără o tipesă în preajmă cu care să se încontreze cu substrat, e greu de conceput. So, Han are din start o iubită. La care, cât e el de bandit, ține cam cât o să țină la Chewbacca și Millenium Falcon laolaltă. (Cât am râs la faza când face ăsta duș și intră Chewie peste el să facă duș împreună.) 

Deci, ce așteptăm noi de la Solo – iar creatorii lui știu asta și rezolvă problemele decent. (Nu și cum a ajuns el „cel mai bun pilot din galaxie”, sorry, guys.) Cum a ajuns Han un individualist „primesc ordine de la un singur om: eu”, cum împăcăm asta cu scânteile de altruism și spirit de sacrificiu, cum vrea el să facă bănuți și mai mult pierde și dă de belele și apoi mai e băgat și în chestii enervant de eroice. Și altele, gen cum legăm povestea cu restul. Eu zic că le-a ieșit: în ciuda elementelor de legătură obligatorii, scenariul curge. Totul ce e adunat pe drum se integrează frumos, fără să se simtă nevoia dezvoltării unor subploturi. 

Nu vă spun nimic legat de intrigă, ca să nu stric în niciun fel surpriza. Vă spun doar că e un SW atipic: e o poveste cu escroci/șmecheri/traficanți (Woody Harrelson îl joacă minunat pe unul dintre ei) inserată în universul SW. Han și Lady Proxima (o gânganie sinistră) și Han și Dryden Vos (Paul Bettany) au aceleași raporturi pe care le are „mai târziu” Han cu Jabba the Hutt: asta s-ar putea să-i facă pe fanii SW să ridice din sprânceană (adică, n-au putut să scoată ceva mai original?!). Mie mi-a plăcut chestia asta. Într-un fel, ține de arhetipologie. (Apropo de arhetipologie, nu putea lipsi „pântecul bestiei”.) 

Apoi, așteptați-vă să vedeți multă acțiune (bună). Mult mai multă la sol decât în alte episoade: un plus de concretețe, ceva care te implică mai mult. De exemplu, o bătălie care evocă, prin decor și atmosferă, bătăliile din Primul Război Mondial, o luptă în care privești din perspectiva trooperilor imperiali, un haos și o panică totale (ce diferență față de disciplina pe care o știm!) punctate de sloganuri gen „empire needs you”. Foarte tare. Și, oricum, totul e mult mai tangibil: ești „acolo”, uiți de tine. De departe, cadrul meu preferat: un tie fighter imperial făcându-se praf și cioburi de o stâncă. 

Multe delicii cyberpunk, multe animăluțe creepy-funny, un droid feminin cu atitudine și sentimente (și, foarte fain, naivități de femeie). Și, cum era și de așteptat, mult umor. 

Depunctez pentru următoarele chestii nu foarte supărătoare. Pus lângă fostul Solo, Harrison Ford, Alden Ehrenreich nu că nu e de aceeași talie, dar e și mult prea diferit. Solo-ul lui Ford făcea ca un zâmbet, o grimasă să conteze. Emana un pic de primejdie, un pic de mister. Apoi, mai e o problemă la scena unei întâlniri: am tot stat s-o analizez, s-o recontextualizez, dezamăgirea rămâne. Este stângace, servită la fileu și lipsită de simț dramatic. Și era o scenă importantă. Of. Deci: 8. 

Concluzia generală, însă. Un film grozav de distractiv. Un episod SW mai puțin pentru fani, mai mult pentru publicul larg. De văzut cu toată familia. 

Notă: 8