Soul Kitchen – Ooooooooo, viaţaaaaa meaaa!

Ai un film nemţesc, cu titlu englezesc, dar fără nemţi. Excepţiile fiind: mafiotul, iubita care înşală şi o zdreanţă nenorocită de la Fisc – pretext pentru gluma cu mi-am băgat aia în Fisc pe bune, că metaforic e mai greu. Cu toate că, după mecle, numai mafiotul e arian pur sânge. Ai vreo problemă cu asta? Păi, da’ ce, n-ai văzut filme americane numai cu negri, yo?! Să-ţi fie clar: în filmele lui Fatih Akin nu fac prea mulţi bălani purici.

Pe de altă parte, mă mir că în Soul Kitchen (care ar putea fi tradus foarte bine: „mânca-ţi-aş sufletu’”) Akin nu şi-a mai băgat conaţionalii. Sigur s-a supărat că turcii lui, în loc să plătească biletul la cinema ca orice neamţ civilizat, i-au piratat filmele de pe net în cel mai otoman mod cu putinţă. Aşa că în noul său film, Akin a pariat pe greci, alţi emigranţi la a nu ştiu câta generaţie care-şi văd de viaţa lor prin ţara lui Schiller şi-a lui Goethe.

Şi ca să fie la punct cu toate vicisitudinile vieţii de greco-german, l-a luat coscenarist pe unul dintre aceştia, după care l-a băgat şi în film în rolul principal.

Ca să vă faceţi o idee despre cât de grea e viaţa unui grec în Deutschland, să-l luăm ca exemplu pe bruder-ul lui Zinos. Care bruder decide că decât să mai suporte glumele tâmpite ale colegilor de pârnaie, mai bine îşi ia un job part-time la fratele său la restaurantul Soul Kitchen, o chestie unde ar încăpea cu puţin efort Teatrul Naţional cu tot cu scenă şi unde lucrează un bucătar ţigan psihopat. Înainte să se hotărască pentru pasul care reprezintă maturizarea deplină (după meclă, cam pe la 35 de ani), fratele lui Zinos are ca preocupare principală cursele de cai, la care se duce când vrea el (cu condiţia să fie la ora stingerii înapoi în celulă) şi pentru care îşi amanetează cruciuliţa, pe care o ia înapoi după ce-l uşurează de 20 de euro de Zinos. Umilitoare situaţie, nu?

Dar viaţa este o curvă care se nu se mulţumeşte doar cu atât. Zinos şi-o fură cel mai tare – şi asta nu pentru că îl cheamă Kazantzakis, iar nemţii n-au auzit de ilustrul scriitor, ci pentru că rămâne şi rupt de şale, şi fără iubită şi fără restaurant. Cum? Evident, fratelos al lui nu le are doar cu caii, ci şi cu cărticelele şi pierde restaurantul în faţa parşivului de mafiot.

După străvechiul principiu „nu există-n lumea asta frate ca al meu, şi la bune şi la rele e fratele meu”, Zinos îl iartă pe bruder-ul risipitor şi face ce face de îşi obţine restaurantul înapoi. De remarcat: ţiganul psihopat îşi lasă firea nomadă de-o parte şi se întoarce să-şi continue minunile culinare de 5 stele, dar numai în cazul în care nu te bagi în oalele lui, că altfel aruncă cu satârul după tine.

Concluzia e una cât se poate de optimistă: când viaţa ţi-o trage, las-o să-şi facă numărul.