St. Vincent – Bătrânețe, plăceri grele

Să tot îmbătrânești așa: țigară de la țigară, băutură cât să nu mai ții minte ce bei și să te apuce dansatul pe Somebody to Love, adrenalină de la pariuri și serviciile (pe datorie!) ale unei prostituate rusoaice (OK, Daka e gravidă, dar n-a fost întotdeauna). Ce să mai, Vincent (Bill Murray) e întruchiparea idealului „vârstei de aur”. Singura lui problemă ar fi lipsa foșnitorilor (e cu contul pe minus, cum reiese dintr-o scenă de milioane). (De fapt, mai are una, dar nu dă bine s-o dezvăluim.)

Sâcâit de cei la care are datorii, Vincent se oferă să facă pe baby sitter-ul cu Oliver, puștiul timid al trupeșei Maggie (Melissa McCarthy). Abia primit la o prestigioasă școală catolică, băiatul începe să învețe chestii neortodoxe gen cum să rupă nasuri. (Filmul numără mai multe nasuri însângerate decât un action.) Cum e și de așteptat, de la strictly business (Vincent își poreclește protejatul „11 dolari ora”, atât cât primește de la amărâta de maică-sa) se ajunge la o beautiful friendship: se întâlniră apusu’ cu răsăritu’, și din asta ieși ceva picant și înduioșător în același timp. Un fapt drăguț fiind că morocănosul veteran nu e obligat să-și schimbe prea multe în viață/ comportament – cum s-ar spune, e bun și-așa. De fapt, povestea e (mult) mai puțin despre izbăvire, cât despre lecția pe care puștiul o învață și o predă mai departe: transformarea e a lui.
Scenariul (care, luat la puricat, suferă de mici inconsistențe) rezistă tentațiilor de a specula situații care ar putea degenera în prost gust și dubioșenii: la limită, experiențele junelui pot cel mult răni sensibilități parentale exacerbate (băiatul e dus la curse, se fumează și se bea în prezența lui, face cunoștință cu o prostituată). Asta nu înseamnă că nu poți decanta un mesaj, subversiv, indirect, gen nu mai sufocați copiii cu atâta grijă.

Probabil unul dintre cele mai drăguțe, mai emoționante filme clădite pe clișee (primejdia venită de la creditori, speranța de a câștiga la pariuri, copilul hărțuit de colegi, prostituata rusoaică etc.). Scenaristul și regizorul Theodore Melfi, aflat la primul lung metraj, știe cum să plaseze clișeele într-o lumină care să le dea un aer firesc, de autentic. Dar asta nu s-ar fi putut realiza fără suportul unui casting genial. De la Bill Murray nici nu te aștepți la altceva decât la performanță maximă (mie îmi miroase măcar a nominalizare la Oscar): chiar și gagurile à la Stan și Bran (își dă cu ciocanul peste dește etc.) sunt ca abia inaugurate. Surprizele vin, însă, de la rolurile secundare – McCarthy iese din zona de confort a comediilor ușurele, în timp ce Chris O’Dowd înfățișează un prof catolic cât de hazos posibil, iar Naomi Watts reușește să-și facă personajul (prostituata) să comunice eficient. Nu în ultimul rând, cel mic (Jaeden Lieberher) e o comoară de talent și sperăm să-l vedem la vârsta lui Murray tot pe ecrane.

Notă: 8.5