Sucker Punch – Zbor deasupra unui cuib de or-feline

Iat-o pe Emily Browning rămasă a doua oară „nu, nimeni nu mă vrea, fără mamă, fără tată”! De la Lemony Snicket încoace au început să se strângă nuri grămadă, iar dulcea feţişoară (cu guriţa aia de-ţi ia maul) a prins un aer de veveriţă bursucită pe care face mari eforturi să-l transforme în expresia de una victima inocente de crimen (că aşa e rolul).

Costumaţiile sobre, de înmormântare, din Lemony ale bălăioarei au fost înlocuite de unele importate direct din sex shop-urile japoneze cu specializare pe manga/anime fetish şi care sunt ca o a doua piele pe ea. Sperăm că evoluţia viitoare o să menţină logica!

Fetişcana rămâne orfană, taxu vitreg e şucărit că moşteneşte canci, se mardesc, el se îmbăţoşează să-i arate „huz ior dedi”, o duce la agitaţi, acolo ăia îi promit o lobo de toţi banii. Când să dea cu ciocănelul, ţac, guriţa îi lasă cu buza umflată, ea fiind evadată într-o lume de joc 3D supermeseriaşă unde ajunge la nivelul X in no time şi unde bate hăndrălăi de mii de ori mai tari decât tăticu. Şi mai are şi câteva sexy-tovarăşe, recrutate dintre celelalte or-feline, trimise în misiuni speciale care le-ar face pe Charlie’s Angels să-şi roadă unghiile de invidie. Au ocazia să le dea daune la nemţi zombălăi, dragoni înflăcăraţi, orci fioroşi… Între timp, într-o altă dimensiune, îşi pun în funcţiune farmecele în periculosul joc al seducţiei în vederea de realizare de avantaje. Ce-şi mai poate dori o gagică? Şi ce-şi mai poate dori un ahtiat după manga/ anime de la un film?!

Deprimat de filozofeala amară din Watchmen, megacalofilul Zack Snyder şi-a zis că e timpul pentru un pic de frivolitate şi că ar fi cazul să-şi satisfacă şi el o fantezie. Şi, în ciuda aparenţelor, transformarea lui Emily în kinky-inocenta Baby Doll e doar o mică parte din respectiva fantasmă.

Sucker Punch poate fi, el singur, obiectul unui concurs „ştii cinema şi câştigi”. Din cadru-n cadru dai peste citate, referinţe, aluzii la clasice ale fantasy-ului şi SF-ului. Ţesătura include cam tot ce se putea băga: retro SF, steam punk, dark horror, (asylum) gothic, manga/anime, rabbit hole conception, martial arts, totul în deja consacrata retorică slow-speed motion de video games.

Snyder ne demonstrează încă o dată că la capitolele cultură şi imaginaţie nu-l taie nimeni: creează magnific o lume excepţională vizual. Din păcate, în lumea asta, tocmai ce-ar trebui s-o pună în mişcare e pe butuci: scenariul.

Porneşte rău: transformarea primelor secvenţe într-un videoclip plin de efecte exagerat melodramatice te face să pluteşti pe deasupra în loc să intri în lumea cea crudă şi nedreaptă. Şi rămâi plutind în derivă, cu mici popasuri, până la capăt. Fiindcă „evadarea” lui Baby Doll se realizează fără să fii invitat să i te alături. E în lumea ei, ce mai… 🙂

Când n-ai cum să te pui între personaj şi fabulaţia lui, n-ai conflict, dacă n-ai conflict, n-ai poveste. Adică, sadicii din noi nu văd niciun fish-out-of-water… Dacă trecerea se face fără riscuri, fără trials, se încalcă o lege a scenaristicii.

Frunzărind cronici, am observat (din ce am apucat să văd) că nimeni nu pare să ia în seamă faptul că ideea din Sucker este ideea din Brazil, reinterpretată. Simplu şi genial, după părerea mea. Din nenorocire… Fiindcă o idee splendidă (pe care n-o divulg, fiindcă face parte din concluzia filmului, rezumată de vocea naratoarei, în final) a ajuns să fie executată într-un asemenea hal. E ca o piatră preţioasă într-o montură scumpă, dar neinspirată. Mare păcat…