The A-Team: O echipă de divizia A, într-un film de divizia C

„Nu sunteţi soldaţi, sunteţi asasini în tricouri polo.” Ha-ha, asta se vroia memorabilă. Şi mai sunt din astea cu duiumul în A-Team. Dacă vrei o colecţie întreagă de bancuri răsuflate şi idioate, o găseşti în A-Team.

Acum, zău… Care aţi văzut vreun film recent cu Liam Neeson? Vreau să zic: unul BUN. Eu unul n-am văzut. Cred că o să iau chestia drept criteriu: dacă mai văd pe afiş „Liam Neeson” sigur nu mă duc la filmul ăla.

Păcat. Îmi plăcea băiatul ăsta. Numai că începând cu Schindler (1993, rolul vieţii lui), trecând prin Les misérables şi Gangs of New York (2002), singurele filme în care glăsuieşte memorabil, Neeson e într-un declin vertiginos. Mă aştept ca în curând să-l joace pe Fred Flintstone.

Şi ca să vezi… După „divinul” rol din Clash of Titans, soarta îşi bate din nou joc de el. Producătorii lui The A Team au zis: bă, care dintre purisanii noştri seamănă cu George Peppard, alias John „Hannibal” Smith? Păi, ia să ne uităm în baza de date. Io-te: Schindler! Pardon, Liam Neeson!

Şi acum despre film… Impresia de ansamblu (care urmează ameţelii ca după o vodkă contrafăcută) e următoarea: producătorii respectivi au câştigat la licitaţie un scenariu despre care nu ştiau că e parodie. Povestea e atât de ciopârţită încât  situaţiile sunt mai puţin credibile decât Tom & Jerry. A-Team încearcă cu încăpăţânare să bifeze totul: macho, sexy, funny şi touchy. În afară de câteva smardeli (la care oricum te aşteptai, nu?), Echipa face tot felul de trucuri, care dacă sunt ingenioase nu sunt veridice şi invers. Îţi vine cheful să pui mâna să vezi nişte A-Team-uri vechi. Comparate cu ăsta, sunt la fel de puerile, doar că alea au 20 de ani vechime. Iar personajele parcă sunt mai credibile. 
Pe scurt, e vorba de aproape 2 ore de tortură nemotivată. Kill’em all!