The American – izgonit de la Hollywood!!!

Ce poţi să-ţi doreşti la 50 de ani mai mult decât o căbănuţă într-un peisaj hibernal de ilustrată poştală, să stai aşezat în faţa şemineului (cu lemne de lemne), cu un pahar de scotch în mână şi cu mâna unei splendori feline masându-ţi ceafa obosită după o partidă de sex ca înainte de sfârşitul lumii? Nimic. Some action? Bleah.

Pentru fanii action-ului: nu vă lăsaţi induşi în eroare de afişul şi trailerele lui The American. De data asta ambalajul chiar n-are treabă cu conţinutul. Action-ul este pur şi simplu accidental, se întâmplă doar să fie acolo. Iar Jack (simply Jack), l’americano interpretat de Clooney, cel smuls într-un mod odios din căbănuţa cu pricina, nu este un erou „american”. N-are trecut, n-are viitor, îţi aminteşte de personajele lui Camus, trăindu-şi prezentul absurd, lucid, contradictoriu, amoral. Obsedat de mecanismele armelor pe care le asamblează, intuind în ele singura şansă în faţa imprevizibilului vieţii. Cu slăbiciunea lui pentru femei, de care n-are voie să se ataşeze. Cu care are relaţii frumoase, dar efemere, ca fluturii pe care îi studiază.  

Ajuns de nevoie la mijlocul cizmei italiene, în Abruzzo (unde se face vinul ăla bun), Jack e obligat să onoreze o ultimă comandă înainte să se retragă. Numai că retragerea nu înseamnă evadare. Evadarea este imposibilă.

Un thriller cu un strop de noir, minimalist, de o eleganţă austeră, cu planuri secundare neliniştitoare care cresc tensiunea şi te ţin ca pe o frânghie deasupra prăpastiei, The American este un film european cu un background în care ghiceşti influenţe din clasicii italieni şi francezi.  

Corbijn, aflat la prima sa producţie de ficţiune, bate la fund thriller-ul hollywoodian actual, arătându-i (părinteşte) că nu e nevoie să bâţâi camera ca să dai veridicitate acţiunii şi că se poate şi fără clişee, fără glume de doi bani şi, culmea, poţi să iei în serios marile probleme ale existenţei fără să cazi în ridicol. Filmul dă câteva lecţii dureroase pentru cei care le pricep.

The American are de la mine trei „i”-uri: e inteligent, impecabil, ireproşabil. E de admirat că un actor ca George Clooney, pentru care acu’ ceva vreme n-aş fi pariat, cam de la The Good German (2006) încoace alege să joace numai în filme unul şi unul (mă risc un pic zicând asta, fiindcă n-am văzut încă Leatherheads). Iar rolul din The American le întrece pe toate. Well done, Clooney!