The Countess – iată de ce virginele sunt atât de rare!

Pe de o parte fiind decimate de contesa Bathóry, care nu suporta lucrurile second hand, pe de altă parte deoarece încă există tradiţia (mai ales la unguroaice) s-o termine cu fecioria cât mai repede, ca să nu le termine Bathóry pe ele.

Picătură cu picătură. Închise în cuşti proiectate să îmbine utilul cu plăcutul, vizionarea lor fiind singura plăcere a contesei, care nu prea iese în oraş. Bineînţeles, aceste cuşti au însemnat o afacere bănoasă pentru cei care le-au moştenit, ele devenind imediat după zidirea contesei un punct de atracţie turistică, fapt care l-a pus pe nea Vlad în umbră hăt până la Bram Stoker.

Filmic vorbind, ne aflăm în faţa următorului paradox: o producţie „artistică” despre care, după cum arată, poţi să juri că-i docudrama, dar al cărui story e, de fapt, un basm. Come on… Să fim serioşi, de ce inducem publicul în eroare cu poveşti hollywoodiene fără nicio bază istorică?! Sau: dacă faci poezie, învaţă cum s-o faci.

În 2008, sub deviza „jos labele imperialiste de pe vampirii neamului”, apăruse un Bathóry, cea mai scumpă producţie est-europeană de până acum. No comment… (A se citi: nu recomand.)

Şi numai un an mai târziu vine această franţuzoaică îngâmfată, cu mintea plină de romance-uri imposibile, să ne facă de ocară rubedeniile? Să ne terfelească imaginea, s-o calce în copitele cailor? Aveam şi noi o contesă numai bună de făcut sora mai mică a lu’ Dracula (că mirese deja are) şi ne-o face fiinţă umană şi omenoasă, care chipurile numai şi numai dintr-o dragoste rănită şi semiîmpărtăşită o ia pe panta crimei. Doar că tinerelul cu pricina nici n-a existat, se pare.

Puştiulică are 21, contesa are 39. Mucosul e interpretat de Daniel Brühl, acesta având de fapt 33, dar afişând aceeaşi freză de pionier cu care ne-a obişnuit de la Good Bye, Lenin încoace. Personajul lui, István Thurzó, e fiul unui şmecher din regat, imediat sub rege (mai bine zis „după” rege, care e un pitic infect). Pentru taică-su e un puppet disciplinat, pentru contesă e un puppy dulce. Nici un ungur cu sânge-n el n-o să se identifice cu neamţu’ ăsta cuminte şi reflexiv ever.  

Multitaskinga Julie Delpy, care ea centrează, ea dă cu capul, semnează scenariul&regia şi o întruchipează şi pe „sensibila” Erzsébet Bathóry. I s-a mai întâmplat să se multiimplice, dar nu la triplă sarcină: Before Sunset (unde are doar scenariul) e chiar un romance OK.

Cu excepţia câtorva sclipiri, filmul e o tristeţe – la propriu. În toată această fandoseală de fraze din Dumas şi imagine filmică ternă, Anamaria Marinca (în chip de slujitoare, confidentă, vrăjitoare şi amantă de ocazie) e o victimă pe bune de data asta. Sperăm că măcar pentru bani a meritat rolul. 

Şi atunci, care ar fi rostul acestui film? Mi-a luat ceva până să-mi dau seama…

Ca să parafrazez un personaj din film, această producţie struţocămilă e menită să ţină ocupată mintea franţuzoaicelor în prag de 40, cu crize de personalitate, la nevoie bisexuale şi cu pretenţii la prospături.