The Last Airbender – de-ar fi ultimul…

The Last Airbender – de-ar fi ultimul…

Dacă trezeşti în miezul nopţii un Patapievici şi-i arzi un test-fulger dintr-o singură întrebare: care sunt elementele din filozofia presocratică, o să ţi le spună dintr-un foc: apă, aer, foc, pământ (poate nu neapărat în ordinea asta). Dacă trezeşti un student la Filosofie după o beţie cruntă poate c-o să-ţi spună măcar că sunt patru.

Deci, dacă The Last Airbender abia a terminat capitolul „apă”, înseamnă că mai urmează încă trei. Opriţi-l!

Aang (nici yin, nici yang, v-aţi prins?), ultimul războinic al aerului, este un băieţel cuminte, care mai aruncă un vânt, se mai bălăceşte un pic, dar care nu se joacă cu focul. Drept urmare nu e un avatar (care ar trebui să stăpânească toate elementele), cu toate că toţi cred, nu se ştie de ce, că e. Dar ce te bagi în logica basmului?!

Fiind băiet, pe când gheţari cutreiera, a îngheţat şi s-a trezit scos dintr-o copcă de o gagică mânuitoare de lichide, doar că după 100 de ani. În câteva secunde, hop şi focoşii, aşa, fără nicio treabă, încep să scuipe flăcări şi îl înşfacă pe avatar. Care scapă, iar e prins, iar scapă. Ăla micu’, cu mânuţa lui, se mai enervează din când în când, face un pic de balet tai chi, dar lucrează curat, fără borş pe pereţi, no full contact. Asta aşa, ca pentru audienţă generală.

Naţia focului e foc şi pară pe avatar că încearcă să împace elementele şi să reia contactul cu spiritele. Cel mai rău dintre ei e prinţul, un Dev Patel (Slumdog Millionaire) speriat de bombe. Dacă încerci un simplu exerciţiu de empatie, îţi dai seama că nu înţelege nimic din ce-i spune compatriotul său de regizor-scenarist-producător. La fel ca şi ceilalţi actori.

E puţin spus că Shyamalan (care are câteva filme bunuţe – The Sixth Sense, Lady in the Water, Signs) a dat în mintea copiilor: loveşte în ea cu cruzime. Nu înţelegi nimic din film: nu înţelegi nici motivaţiile de moment, nici cele de lungă durată. Nu înţelegi ce au unii cu alţii, iar conflictele arată ca un joc de societate.

Povestea e confuză, scenariul haotic, dialogurile stupide, decupajul penibil, decorurile miros a carton. Animalul pe care-l călăreşte airbender-ul e, cu mici modificări, acelaşi cu cel din Neverending Story

Şi chestia asta a costat 15.000.000 $. Şi mai urmează trei! Cineva să-l oprească!

P.S. Pot să urmeze şi patru, cu tot cu Eterul sau quinta essentia. Opriţi-l!!!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Poate vrei sa vezi si

Rubrica lui Ovi