The Little Prince (2015) – Mica bijuterie

Nu sunt dintre cei care dorm cu Micul prinț sub pernă, nu m-au străfulgerat revelații schimbătoare-de-destin în timpul lecturii și n-am stat să-i descopăr/ construiesc exegeze amețitoare (oricând prefer, iertată-mi fie blasfemia, o Alice în Țara Minunilor). În ciuda acestui fapt, sau tocmai datorită lui, chiar mi-a plăcut această animație care are ca punct de plecare cartea lui Exupéry. 

O Fetiță (Little Girl) e pregătită de Mama ei să devină un adult exemplar: trebuie să intre la o prestigioasă academie, din care o să iasă cu capul doldora de cifre, fracții și ecuații, adică un om matur, respectabil, responsabil, competent, pe scurt, „împlinit”. În zelul ei, mama îi face acesteia chiar și un plan-pe-viață, materializat într-un tabel pe perete, care îi programează timpul în cele mai mici detalii, de la cel dedicat studiului, la durata (extrem de scurtă și exactă) a micului dejun. (Inutil de adăugat cât de mândră e doamna de ideea ei.) În momentul în care Fetița îi spune că și-a făcut un prieten („a friend”, iar maică-sa deduce că e vorba tot de o fată), îi recalculează, cu „măriminie”, agenda, pentru ca respectivul prieten să-și aibă și el locul, undeva… anul viitor, juma de oră după prânz. Toată introducerea este de un umor atât de fain, de serios-poznaș, că rareori mi s-a întâmplat în ultima vreme să râd cu atâta poftă. 

Ce nu știe maică-sa (sau află prea târziu pentru a interveni eficient, „benefic”) e că noua cunoștință cu care s-a înhăitat odrasla e vecinul de alături, un moșuleț ciudat, un exemplu strong de „așa nu” pentru „respectabila” comunitate. Casa lui, colorată, dărăpănată, ascunzând delicioase antichități tehnice (născocite de unul dintre coscenariști, Irena Brignull, care a lucrat la underrated-ul Boxtrolls  ) e în total contrast cu locuințele vecinilor, identice, voit lipsite de personalitate. Iar el însuși, un paria având drept principale preocupări repararea unui aeroplan din anii ’40 și privitul la stele prin telescop. I se spune Aviatorul și e cel care a scris povestea Micului prinț, o poveste pe care o citește, în premieră absolută (și pe ascuns, să n-o prindă mă-sa), gâgâlicea noastră. Care, inițial, are nedumeriri revoltate, rod al (pre)concepțiilor adulte cu care a fost îndopată. Pentru ca, mai apoi, să se lase fascinată de poveste și (con)dusă de ea, fiindcă povestea lui Exupéry continuă, personajele din carte își dezvoltă logica (sau o parte din ea), întărind mesajul principal (într-una dintre cheile de lectură dominante, accesibilă, comprehensibilă până la nivelul unei majorități la categorii de vârstă cât mai fragede). 

Mesajul e simplu: rămâi copil, nu uita cum e să fii copil. Un mesaj în pericol de a fi demonetizat/ devalorizat, de a deveni un clișeu obosit(or), din cauza a țâlioanele de cărți, filme și alte artefacte care-l vehiculează. Dar, un film cu și despre Micul prinț ar trebui să fie printre cele cărora să le dai o atenție specială. Întrebarea e: este The Little Prince suficient de convingător? Da. Fără să elaboreze perspective insolite, e un film deștept, cu mult tact (având în vedere, așa cum bine știm, teme precum moartea), problematizând exact cât trebuie ca să nu devină ceva greoi și indigest. 

Poate adevărata aventură începe un picuț prea târziu și e prea cuminte, poate, pe alocuri, se strecoară mici, nevinovate clișee în acțiune și dialog, dar totul e compensat de câteva momente genuine, înduioșătoare cum rar mai găsești altele în desenele animate recente. 

Nu știu de ce era nevoie de 3D (iar ochelarii primiți, cum observa un prieten, întunecă imaginea), dar animația în sine este absolut delicioasă. Sunt, de fapt, trei categorii: „obișnuită” (care aduce aminte de Pixar), 2 D (desenele lui Saint- Exupéry care prind viață) și stop-motion (povestea Micului prinț, narată de Aviator, cu inconfundabila voce a lui Jeff Brigdes). Ultimele subîntind o senzație unică de melancolie, cu atât mai mult cu cât sunt ilustrate muzical de monstrul sacru care e Hans Zimmer. 

Singura îngrijorare e legată de vârsta target-ului. Clar, un film pentru cei mari, ar putea fi mistuit și de copiii de peste 9-10 ani, mai ales dacă sunt copii care citesc. 

Notă: 8.5