The Mechanic – îţi repară, dar nu te-nvaţă să conduci

Statham a lăsat preţ de un film volanu’, ca să se bage sub capotă, să dibăcească la bujii. O să ziceţi că o să i se facă rău la imagine cu aplecatu’ ăsta, dar eu ţin să vă contrazic. Cranck al nostru meştereşte un rol frumuşel, cu testosteronu’ la vedere, că important e să ţi-l vadă lumea, nu neapărat să-l foloseşti. Dar nu vă puteţi plânge, că şi rupere de oase e destulă. Vorba cunoscătorilor: unde Statham nu e, nici smardeală nu e. 

Cum paralele cu vechiul Mecanic (cu Charles Bronson, 1972) sunt inevitabile, poţi chiar să zici că scenariştii adiacenţi şi regizorul au croit pentru transporter un action cinstit dintr-un thriller psihologic şi cam filozof.

Dacă mă puneţi să aleg între Mecanicul Statham şi Mecanicul Bronson, o să vă dezamăgesc nealegându-l pe niciunul. Nu pentru că amândoi îmi plac (şi-mi plac), doar că fiecare e cu motoraşu’ lui. Fiecare e un tough guy în felul lui, vârf în domeniu. Acum, e clar că Jason mai are de mâncat până să ajungă un „monstru sacru” ca supranumitul Mexicanu’, filme de mâncat să fie, măcar ca ăsta… Dacă-l mai ia şi Guy Ritchie pe platou încă o peliculă-două, poate saltă şi mai mult. 

Arthur Bishopul de acum 40 de ani stă slăbuţ la capitolul vânzoleală, e un fel de samurai, nu numai fiindcă rupe tatamiul, ci şi după numărul de gărgăuni din cap. Ca şi ăsta noul, ascultă muzică clasică, la casetofon – iar aici „l-a luat” tehnic pe Bishop-Statham, care ascultă la pick up (glumesc: evident că pick up-ul e o sculă de mii de verzişori). În plus, Bronson e iubitor de artă, şi în timpul liber studiază Bosch-ul (pictorul, nu blenderul) de pe pereţi, şi ţine lecţii despre relativitatea noţiunii de killer şi alte filozofeli.

Cum chestia cu arta ăstora noi li s-a părut cam gay, au lăsat-o unui gay. Un mamut de mulatru, cleaner de profesie, ca şi Bishop, şi pe care îl dovedeşte cu mare efort puştiu’, ucenicul diavolului (egal: Statham).

Care ucenic, chiar din prima ofensivă, dă cu maşinăria în gard de atâta zel. De când apare în viaţa Mecanicului, McKenna jr. este a real pain in the ass. Habar n-are că dacă vrei să porneşti maşina, tre să dai la cheie mai întâi.

Toate comenzile sunt terminate pe dos. Adică unclean. Or, tocmai pentru asta era superprofi Bishop. Muviul are câteva replici bune de pus pe perete, printre care: „Cele mai bune misiuni sunt alea în care nu ştie nimeni că eşti acolo.” Iar ăla micu’, ce să vezi? Face tărăboi cât la Stalingrad în 44. Până la urmă, Bishop face pană tocmai în încercarea de a-l învăţa chestiile fundamentale ale meseriei (nu cum să ţintească sau cum să calculeze cantitatea de diazepam ca să dea gata o namilă). Şi tocmai aici e adrenalina: omul şi-a călcat principiile, a dat de factorul uman, şi are foarte foarte aproape un potenţial cel mai temut duşman. Fiindcă… (Să nu dezvăluim…)

McKenna jr. din 72 e un piccolo Machiavelli, care a învăţat tot ce i-a predat maestrul şi (aproape că) îl întrece, McKenna jr. al zilelor noastre e un Travis Bickle, mai puţin implicarea politică. Nu ştii care e mai pervers, dar cu siguranţă Ben Foster (McKenna 2011) are şi face un rol pe cinste. Mai precis, după părerea mea, el e cheia de boltă a filmului. Dacă personajul lui şi el, ca actor, ar fi dat rateu, filmul s-ar fi prăbuşit peste Statham, care nu e susţinut, din păcate, dramatic. Băieţii care au gândit filmul au ştiut ei ce-au ştiut. Bine gândit…

The Mechanic este un action thriller decent, onest, fără abisalităţi inutile, entertaining. Let’s take a ride!