The Meg 3D (2018) – Rupe-l pe genunchi, Statham!

Traileru’ îți vine să-l mănânci de drag: cu s’pans și surpriză și ironie fină – melodia lui Sinatra, Somewhere Beyond the Sea (care e și în Finding Nemo) pe rechineală cu chinezi la scăldat? Epic. Dar filmul? Să vedem. 

Începe propice, ca la carte, cu Statham in the middle of something, ceva care să-i pună la contribuție musculatura de triatlon pă steroizi și căutătura ucigașă. Bun. E cu mister: suntem – probabil – pe un submarin și avem echipaj rănit. Statham ridică în spate un rănit de parcă ar fi săculețul cu salteluța pentru yoga și zbum, zbang începe să se șifoneze șandramaua în jur, de zici că dau rușii cu torpile. În cele din urmă, Statham cică a salvat 11 membri și a lăsat de izbeliște 8, că i s-a năzărit că a văzut ceva mai periculos decât rușii. Și, supărat pe toată lumea – și toată lumea supărată pe el – se retrage în dizgrație până la loc comanda în Thailanda (ca să rimeze), unde lasă sticla de bere doar ca să ia alta – și ce bere thailandeză bea el în gură acolo nu știm, dar e periculoasă rău, căci de pe urma ei constatăm niște umflături pătrate pe abdomen. Așa cum poate observa și o chinezoaică biologă, care nu-și mai dezlipește ochii de la bustul gol cam oțelit al eroului. Asta după ce Statham face nazuri că nu revine la salvat inconștienți suboceanici, dar tot revine, c-așa-i în job descriptionu’ de erou, n-ai ce-i face. Motivul pentru care se întoarce e în aparență ușor nesemnificativ, ca să nu zicem meschin, dar noi știm că-n pieptul lui e-ascunsă dorința nobilă de a face bine la tot omu’. Că prea l-au bălăcărit unii și alții că nu i-a salvat atunci pe toți. Acum o să-i salveze pe toți. Sau nu. 

Păi și nu e niciun spoiler că dușmanu’ e un megalodon. Un ce? Un megalodon. Un rechin de pe vremea jurassicilor, care nici el n-avea habar ce s-a mai întâmplat de 65 de milioane de ani încoace, că a stat izolat sub un strat de nush ce, la 11.000 de metri (!) adâncime și s-au apucat ăștia să-i tulbure tihna… Pfff… Vorba poetului: „Va geme de patemi/ al mării aspru cânt…” Că aici nu-i anemicul ăla din Fălci, aici e o namilă că se întunecă orizontul dacă iese din apă. Jivină mare și nervoasă. Poate dacă ar fi avut și un creier pe măsură… Din păcate, la capitolul diabolic, fârtații din Jurassic clociți de oameni îi dau bătaie la fund. Ceva gen cum învață să apese pe clanță? Nup. E drept că uneori apare când nu (prea) te aștepți, dar se mai cerea ceva ca să fie teroarea teroare. 

În fine… Să ne întoarcem la echipaj: miliardul-cel-antipatic (care a băgat 1.3 miliarde de dolari în coșmelia subacvatică), o tipă care pare android dar nu e (sorry de spoiler), alți membri ușor de uitat (printre care și un negru care se vrea bufonul dramei), un savant chinez, fii-sa cea păpușică și nepoată-sa (ca să fie și copil în primejdie), care e o simpatică, evident, cum știe ea toate bârfele și butoanele. Ca fapt divers, poate vă amintiți că Statham se înțelege bine cu astfel de ființici, a se vedea Safe, din 2012. Nouă de cine ne pasă? De copil, firește, de maică-sa. Dar sunt ele vreodată cu adevărat în primejdie, d-aia „fără scăpare”? N-aș zice. 

Scenariul e destul de complex, funcționează decent acolo unde trebuie subliniată tema (nu lăsăm pe nimeni în urmă, îi salvăm pe toți), dar în alte locuri bucățile nu se sudează cum trebuie – se pierde din suspans, tempoul e derutant. Punctul culminant mai ales e fărâmițat în câteva scene – chestie pe care nu o faci la genul ăsta de film, și nu la lungimea lui. 

Dialogurile nu te aștepți să fie geniale, dar nici atât de vagi. Și nici chiar replicile în sine nu sunt așa o problemă, cât cum sunt puse în pagină – tern, fără zvâc. Lipsă de viziune regizorală, per ansamblu. Plus scăpări de scenariu (o scrisorică trebuia să ajungă undeva? etc.), câteva tăieturi hm (pe care cei care au făcut montaj video le văd limpede). 

Ca și cum s-ar scuza de lipsă de adâncime (!), vor băga ceva care sună a ironie/satiră/morală anticapitalistă. E acolo o schimbare de ton care nedumerește. Dacă acolo e ancora, totul trebuie citit în altă cheie și poate că, cine știe, o fi vreo operă cu înalt mesaj. (Ah, nu v-am zis: Statham e Jonas, adică pe românește Iona, v-ați prins? Profetul înghițit de balenă, hehe…) Mă îndoiesc. Și cine ar vrea așa ceva? Vii să vezi meci mare, mare meci Statham–Măgăoaia. Poi, asta-i treabă de Hercule și toți semizeii și eroii greci laolaltă. Hai, și Bruce Willis. Și Bruce Wayne. Dar unu’ e Statham! 

Meciul are cel puțin o scenă drăguță (the money shot), cu adevărat spectaculoasă și thrilling, pentru care mai măresc un pic nota. A, și: în peisajul rechinelilor din ultimii ani, e chiar OK. 

Notă: 6